Ponta spune pe cine ar propune premier dacă ar fi în locul lui Nicușor Dan: „Șah-mat!”

Publicat: 17 09. 2026, 16:03
Actualizat: 17 09. 2026, 16:05
Victor Ponta

Fostul premier Victor Ponta a transmis într-o postare pe rețelele sociale, după consultările de la Cotroceni, că dacă s-ar afla acum în poziția președintelui Nicușor Dan, l-ar propune pentru funcția de prim-ministru pe europarlamentarul Siegfried Mureșan.

Victor Ponta spune că ar face această propunere de premier deoarece Siegfried Mureșan este „reprezentantul Germaniei și al PPE, omul Rheinmetall, al Propagandei Rezist din România, al lui Băsescu dar și al partidelor «slujitoare» – USR și PNL”.

 Loading ...

„Sah – Mat! Dacă aș fi acum în locul lui Nicușor Dan, l-aș propune pe Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru. El este „reprezentantul” Germaniei și al PPE, omul Rheinmetall, al Propagandei #Rezist din România, al lui Basescu dar si al partidelor «slujitoare» – USR și PNL!”, a scris Victor Ponta pe Facebook.

Sursa foto: Facebook/Victor Ponta

Fostul premier a subliniat că el și parlamentarii care „țin cu România și cu românii” nu ar vota pentru europarlamentarul PNL. Totuși, în scenariul în care Mureșan ar obține cele 233 de voturi necesare pentru învestirea noului Guvern, ar fi identificați „vânzătorii de țară” care l-ar susține, mai spune Ponta.

„Bineînțeles că eu și toți parlamentarii care ținem cu România și cu românii NU l-am vota. Dar, dacă ar strange 233 de voturi, măcar i-am identifica pe toți «vânzătorii» de țară”.

Guvernul „Siegfried + Bruxelles + Germania + PPE + USR”

În continuarea mesajului său, Victor Ponta spune că în perioada în care Nicușor Dan s-ar afla în SUA, ar avea loc în Parlament votul pentru Guvernul Mureșan. Potrivit scenariului prezentat de fostul premier, după votul din Parlament, Nicușor Dan ar putea veni cu o nouă propunere de prim-ministru.

„Cât timp Nicușor Dan s-ar afla în SUA, la Adunarea Generală a ONU, am putea avea în Parlament votul pentru Guvernul «Siegfried + Bruxelles + Germania + PPE + USR + vânzătorii și lașii din PNL». După aceea, ar putea propune un premier care să țină cu România și o echipă guvernamentală care să muncească pentru români! Șah-mat!”.

Nicușor Dan anunță concluziile discuțiilor și posibilul nume de premier la ora 17.00

Președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din Parlament s-au prezentat astăzi la Palatul Cotroceni pentru o nouă rundă de consultări cu Nicușor Dan, în vederea desemnării candidatului pentru funcția de prim-ministru. Partidele parlamentare și-au exprimat pozițiile, formațiunea SOS fiind singura care nu s-a prezentat la negocieri. Președintele României va susține o conferință de presă astăzi, de la ora 17:00. Șeful statului este așteptat să desemneze noul premier.