Premierul desemnat: Minuni într-adevăr nu se pot face, nu o să putem dubla toate pensiile și salariile în 6 luni

Publicat: 28 04. 2012, 20:13
Actualizat: 07 03. 2013, 03:01

Premierul desemnat Victor Ponta a declarat, sâmbătă, la lansarea candidaților USL Bistrița-Năsăud, că după ce USL va prelua guvernarea, „minuni într-adevăr nu se pot face”, că nu se vor putea dubla toate pensiile și salariile în șase luni, dar că încă din prima zi se pot respecta legile țării.

Victor Ponta a declarat, în fața celor prezenți la Sala Polivalentă din Bistrița pentru lansarea candidaților USL la alegerile locale, că a discutat mult cu liderul PNL, Crin Antonescu, despre preluarea guvernării în acest moment, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Vreau să vă transmit încrederea mea, pe care am dobândit-o împreună cu Crin (Antonescu – n.r.) discutând despre aceste decizii extrem de importante pe care, până la urmă, noi doi le-am luat. Dacă lucrurile vor merge bine, este meritul tuturor, dacă vom merge prost, este din cauza noastră, bineînțeles. Dar așa este corect pentru un lider, să își asume aceste lucruri”, a spus el.

Victor Ponta a afirmat că, împreună cu liderul PNL, a ajuns la concluzia că, în șase luni, nu se pot face minuni, iar USL nici nu va promite chestiuni precum dublarea pensiilor și a salariilor.

„Am stat și ne-am gândit împreună: minuni într-adevăr nu se pot face. Situația țării și a Europei este foarte dificilă. Nu, nu o să putem să dublăm toate pensiile și salariile în șase luni, nu vom putea face mii de kilometri de autostradă în șase luni, nu o să putem să reparăm toate spitalele și toate școlile în șase luni. Nu se pot face aceste lucruri și nici nu o să le promitem, fiindcă nu vreau să mai facem promisiuni de care nu ne putem ține. Lumea s-a săturat de promisiuni și de minciuni și căderea de ieri (vineri – n.r.) a Guvernului este rezultatul direct al mult prea multor promisiuni și minciuni de care oamenii s-au săturat”, a declarat Ponta.

El a spus că, în pofida perioadei scurte până la alegerile generale, se pot face alte lucruri, încă din prima zi de guvernare USL.

„Sunt lucruri pe care le putem face începând din 7 mai, din ziua în care sper ca Parlamentul să învestească noul Guvern cu încrederea sa. Putem din prima zi să respectăm legile acestei țări. Se poate face din prima zi. Putem, din prima zi, să ne cerem noi iertare, deși nu noi am greșit, față de cei mai amărâți oameni din această țară, pensionarii cărora statul le-a furat. Asta se poate face. Putem, din prima zi, să spunem primarilor buni că nu trebuie să stea doi ani ca să-i semneze ministrul Dezvoltării Regionale utilizarea unor fonduri europene pentru binele comunității”, a declarat Ponta.

El a mai spus că nu va face altora ceea ce lui nu îi place.

„Din prima zi pot să spun că ce mie nu îmi place nu o să-i fac nici altuia. Nu mi-a plăcut și nu a fost corect ca banii noștri, ai tuturor, din bugetul României, din fondul de rezervă al primului ministru, să se ducă numai la președinții, la primarii și la afacerile PDL. Nu! Banii României trebuie folosiți pentru toți cetățenii României, pentru toate consiliile județene, pentru toți primarii acestei țări, indiferent dacă sunt de la USL sau de la alt partid, atât timp cât au votul comunităților. Asta pot să fac din prima zi”, a spus el.

Premierul desemnat a dat asigurări, totodată, că va organiza alegeri corecte în care nu se vor putea cumpăra voturi cu „bani furați”.

„Pot din prima zi să vă asigur, ca om al legii care am pedepsit pe cei care au încălcat legea, că, în 10 iunie, o să avem alegeri corecte și conform legii, că voturile nu se vor mai câștiga fiind cumpărate cu bani, de cei care au furat bani în acești ani și cred că mă aude cineva, aici, la Bistrița, care se gândea că așa o să câștige voturi”, a spus el.

Totodată, Victor Ponta a subliniat că nu va înlocui oamenii PDL cu cei ai USL, ci va numi în funcții profesioniști.

„Pot să vă asigur că structurile Guvernului nu le vom schimba din PDL în USL. Trebuie să vină oameni cinstiți, profesioniști care să-și facă datoria față de stat și nu față de șeful de partid. Asta se poate face din prima zi”, a declarat el.

Premierul desemnat a spus că, deși statul nu are atribuții în crearea de locuri de muncă, îi poate ajuta pe cei în măsură să o facă.

„Putem, din prima zi, să spunem celor care creează locuri de muncă faptul că Guvernul, prin politicile sale, poate sprijini societățile private să creeze locuri de muncă sau poate să gonească societățile private care sunt sătule de controale, șpăgi, taxe și nenumărate formalități. Asta se poate face din prima zi”, a declarat el.

Ponta s-a declarat convins că pot fi făcute toate aceste lucruri.

„Altfel nu mi-aș fi asumat o uriașă răspundere într-un moment extrem, extrem de dificil, dar sunt convins că putem face aceste lucruri doar dacă suntem uniți și dacă înțelegem că, dincolo de interesul nostru persoanl și de partid, există un interes public mult mai important decât orice altceva”, a conchis Victor Ponta.

El a declarat, tot sâmbătă, că punctele principale din programul de guvernare al USL, care priveau o eventuală guvernare după alegerile parlamentare, sunt „perfect valabile” și acum.

USL a lansat, până acum, șapte programe constuind viziunea sa despre economie, educație, administrație, agricultură, turism, mediu și energie, printre promisiuni numărându-se crearea unui milion de noi locuri de muncă și introducerea impozitului diferențiat.