Președintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag: Împiedicarea voită a exprimării votului din partea Guvernului Ponta, absolut inacceptabilă pentru un stat membru UE

Publicat: 03 11. 2014, 19:21

Președintele Comisiei pentru Afaceri Europene din legislativul german, Gunther Kirchbaum, susține, într-o scrisoare deschisă către Jean-Claude Juncker, cel care tocmai și-a început mandatul de președinte al Comisiei Europene, că problemele semnalate la votul din străinătate în primul tur al alegerilor prezidențiale din România ar constitui o „încălcare flagrantă a valorilor fundamentale ale UE, iar câștigătorul unor asemenea alegeri nu ar beneficia de legitimitate democratică”.

„De aceea, vă rog în mod insistent să interveniți în zilele ce urmează pe lânga Guvernul României, astfel încât toți cetățenii stabiliți în străinătate să poată exercita dreptul de vot prevăzut de lege”, se arată în scrisoarea lui Kirchbaum către Juncker.

Gunther Krichbaum acuză „grave probleme în desfășurarea primului tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din Româânia, în secțiile de vot din străinătate” dar și, în mod eronat, o diminuare „drastică” a numărului de secții de peste hotare. În realitate, numărul acestora a fost același ca în 2009.

De asemenea, președintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag constată că pentru orice observator al situației politice din România este „evident faptul că în acest caz nu este vorba doar de dificultăți aleatorii în organizarea alegerilor, ci de o împiedicare voită a exprimării votului din partea Guvernului Ponta, lucru inacceptabil pentru un stat membru al Uniunii Europene care trebuie criticat de către Comisie”.