Președintele o reevaluează pe Ioana Petrescu: „Este un copil care poate să învețe. Nu am avut o atitudine de profesor către elev, ci de tată către copil”

Publicat: 20 07. 2014, 09:33
Actualizat: 09 08. 2015, 13:29

În fața femeilor din PMP, reunite pentru a-și alege conducerea, președintele a declarat  că i s-a reproșat, după consultările cu premierul Victor Ponta și cu ministrul de Finanțe, la Palatul Cotroceni, că a fost „prea didactic” în atitudinea față de ministrul Ioana Petrescu.

„Mi s-a reproșat atitudinea față de doamna ministru Ioana Petrescu. Vă rog să mă credeți că niciodată nu am putut să desprind imaginea ei, nici la Cotroceni, nici după, de imaginea fiicelor mele. Am tratat-o și am să o tratez cu respectul pe care îl dau și fetelor mele, este un om tânăr care poate a ratat puțin”, a spus Băsescu.

El a continuat: „Poate a vrut să acopere lipsa de cunoștințe și capacitatea de a face performanță sub sloganuri politice, mai ales cele de a doua zi, de la televizor, dar este un copil care poate să învețe și baza teroretică îi poate da șanse. Nu a fost deloc o atiutudine de profesor către elev, așa cum a subliniat presa, ci de tată către copil”.

Teoria femeii independente, nu „hiperfeministe”

Traian Băsescu le-a făcut apoi femeilor din PMP teoria succesului în politică: „Desprindeți-vă de dependența financiară a domnilor. Vreau să fiți un partid cu femei independente, nu hiperfeministe”

„Slăbiciunea mea pentru femei este arhicunoscută pentru că trăiesc în casă cu trei femei, patru acum, încă nu merge în picioare. Știu foate bine cât de greu este pentru o femeie în ziua de azi. Unora nu le place un hiperfeminism afișat. Din respect pentru femei, am susținut foarte multe femei în politică: Sulfina Barbu, Anca Boagiu, de doamna care îi dădea lecții lui Boc de la Sibiu, mi-aduc aminte cum am reușit să o plasez pe loc eligibil la Sibiu, Elena Udrea, o altă victimă a susținerii mele”, a spus șeful statului.

Băsescu a mai arătat că, atunci când era alături de PDL, i se reproșa că „la umbra lui nu crește nimic” și că din cauza lui nu cresc alți lideri în „noul PNL”.

„Am plecat de un an și ceva și nu văd lideri noi care să fi ieșit de sub umbra mea și care au fost oprimați cât am fost acolo și cât am fost liderul spiritual al partidului”, a spus Băsescu, precizând că partidul fără lideri intră în criză politică, de creștere.