Prima confirmare din interiorul PSD că atacurile Gabrielei Firea la Tudose sunt reale. Ce spune un lider al partidului despre intenția premierului de a prelua formațiunea

Publicat: 03 12. 2017, 21:28
Actualizat: 25 03. 2019, 20:17

„Legat de stenograme, am recunoscut public că aceste discuții au loc permanent. Nu este prima oară când ne certăm în sistemul nostru confidențial de comunicare. Nu totdeauna suntem de acord cu toți unii cu alții. Deciziile se iau prin vot”, a declarat secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, întrebat dacă stenogramele apărute în presă sunt veridice.

El a respins, însă, varianta Gabrielei Firea, potrivit căreia Mihai Tudose vizează șefia partidului.

„Asta e o prostie cu Tudose care preia partidul sau cu cineva care preia partidul. Nu are nicio legătură. (…) Nu confundați discuțiile noastre interne pe Whatsapp. Avem tot timpul discuții de genul ăsta, în contradictoriu. De obicei, deciziile se iau prin vot. Nu e niciun fel de ruptură în partid, nu sunt tabere”, a mai spus secretarul general adjunct al PSD.

Potrivit unor stenograme apărute în presă, Gabriela Firea și Liviu Pleșoianu l-au atacat pe premierul Mihai Tudose, într-o discuție între comunicatorii partidului, care a avut în seara zilei de 30 noiembrie, prilejuită de ieșirea publică a premierului împotriva Târgului de Crăciun din Piața Victoriei. Primul ministru este acuzat cu argumente că are o agendă proprie, că sabotează Primăria Capitalei și că vrea să preia PSD.