Primarul unei comune din Giurgiu, intermediar în dosarul permiselor obținute ilegal, audiat la DNA

Publicat: 20 09. 2019, 12:23

This browser does not support the video element.

În acest dosar, mai sunt audiați la sediul central DNA șase polițiști, printre care și șeful Serviciului Permise Giurgiu, dar și șapte instructori, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Audierile vin în urma perchezițiilor de joi seară, când ofițerii DGA au efectuat 26 de verificări la Serviciul Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Giurgiu și la locuințele unor polițiști și instructori auto, într-un dosar privind obținerea de permise auto în mod fraudulos.

Este vorba de șase polițiști și șapte instructori vizați de percheziții, care au fost ulterior aduși în noaptea de joi spre vineri la DNA central pentru audieri.

Potrivit surselor citate, modul de operare al acestora era clasic, banii plecând de la candidat către intermediari sau direct la instructor pentru proba practică. Anchetatorii apreciază că au existat o multitudine de situații de acest gen.