PSD îi întoarce „protocolul” lui Iohannis. „Unii dintre noi vorbim ca să ne aflăm în treabă”

Publicat: 18 03. 2017, 15:27
Actualizat: 18 03. 2017, 17:03

„Câteodată unii dintre noi vorbim ca să ne aflăm în treabă. Vorbim de lucruri care nu au fost cerute, nu au fost solicitate. PSD nu poate încheia un pact de coabitare sau protocol cu o persoană. PSD nici nu are așteptări de la președintele Iohannis. Nu știu de ce a aruncat în spațiul public această discuție, această temă falsă. Nu ne interesează un protocol.  PSD nu are ce să discute cu președintele. Instituțional, ca președinte al Camerei poate o să ne mai întâlnim pe la vreun eveniment din ăsta oficial. Toate solicitările mele de colaborare instituțională, de dezbateri pe marile teme ale societății, se pare că au fost declinate”, a spus Dragnea. 

Și premierul Sorin Grindeanu a exclus semnarea unui pact de coabitare cu președintele, precizând că acesta nu ar avea nicio valoare, mai ales că, după cel din 2012, președintele și premierul de la acea dată s-au luat la ceartă imediat după semnarea documentului. 

Președintele Klaus Iohannis a declarat vineri că nu are un pact de coabitare cu premierul social-democrat Sorin Grindeanu, subliniind că nu simte „nevoia” unor asemenea înțelegeri cu PSD. 

„Nu, nu există niciun pact de coabitare, ba mai mult, pot să va spun că nici nu va exista vreodată. Nu simt absolut deloc nevoia să fac vreun pact sau altă înțelegere scrisă cu PSD”, a declarat președintele Klaus Iohannis.

Iohannis a făcut, totodată și o remarca la adresa fostului premier Victor Ponta.

„Acel fost premier are un talent special în a aduce în discuții chestiuni care nu există”, aspus președintele.

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, joi seara, că nu există un pact de coabitare între el și președintele Klaus Iohannis, precizând că nu va exista un astfel de document, pentru că nu este nevoie de hârtii ca să știe fiecare ce atribuții constituționale are.

„Un «pact de coabitare» e doar o hârtie. Dacă mai era nevoie, ne-a demonstrat-o, cu vârf și îndesat, experiența unor perioade în care chiar a existat un astfel de pact, între Guvern și Președinție. Existența lui nu a ferit România de scandaluri permanente, primul de care-mi amintesc e cel referitor la persoana care ar trebui să ne reprezinte la Consiliul European. De aceea, nu există și nu va exista niciun pact de coabitare între mine și președintele Iohannis”, a scris Sorin Grindeanu pe Facebook.

El a precizat, însă, că va avea o colaborare „corectă” cu președintele Iohannis.