PSD: Îi vedem pe liberali recunoscând spășiți că situația României este una stabilă

Publicat: 16 10. 2019, 13:24

„Ludovic Orban, premierul fără Guvern, recunoaște că a discutat cu Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, și că nu sunt motive de îngrijorare în ceea ce privește situația economică a României. După toată propaganda mincinoasă din ultimii ani, îi vedem acum pe liberali recunoscând spășiți că situația României este una stabilă, cu potențial de creștere continuă. Nici greaua moștenire nu mai e ce era odată…”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a PSD.

Președintele PNL, Ludovic Orban, al cărui nume este vehiculat pentru a prelua funcția de prim-ministru, s-a întâlnit luni cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. „E normal să am discuție cu guvernatorul BNR. am fost într-o comunicare constantă”, a spus liderul liberal.

„Da. E normal să am discuție cu guvernatorul BNR. De altfel, noi am fost într-o comunicare constantă cu guvernatorul BNR. E nromal să discut cu guvernatorul BNR privitor la situația economică. Practic am colaborat cu guvernatorul BNR din 1999. A urmat o colaborare foarte bună din momentul respectiv până astăzi și va continua una și mai bună de acum înainte. Am abordat problemele importante”, a declarat Ludovic Orban.

Încrederea în Guvernul Dăncilă a fost retrasă prin adoptarea moțiuni de cenzură, în plenul reunit de joi al Parlamentului. Klaus Iohannis a avut, vineri, consultări cu partidele în vederea formării unui nou Guvern. Șeful statului a spus că marți, cel târziu, va anunța desemnarea noului premier. PNL a decis în urmă cu câteva luni ca Ludovic Orban să fie propunerea de prim-ministru.