Puiu Hașotti, favorit pentru ministerul Culturii

Publicat: 19 06. 2012, 18:07
Actualizat: 19 06. 2012, 18:22

Liderul senatorilor liberali, Puiu Hașotti, este favorit pentru prelzuarea ministerului Culturii, după ce Mircea Diaconu a fost declarat incompatibil, au declarat, pentru gândul, surse din PNL. Alte nume luate în discuție sunt Varujan Vosganian și Adrian Iorgulescu, Hașotti fiind însă creditat cu prima șansă.

Surse liberale au precizat pentru MEDIAFAX că PNL îi va propune premierului Victor Ponta să îl numească pe Puiu Hașotti în funcția de ministru al Culturii.

În vârstă de 59 de ani, Puiu Hașotti este liderul grupului PNL din Senat și vicepreședinte al formațiunii liberale.

El a fost deputat în legislaturile 1996-2000 și 2000-2004, iar din 2004 este senator.

Puiu Hașotti este membru al Comisiei de cultură din Senat.

În perioda 1976-1996, Hașotti a fost, pe rând, muzeograf, muzeograf principal, cercetător principal. De asemenea, în perioada 1990-1995, el a fost consilier la Inspectoratul Județean pentru Cultură Constanța. Din 1990, Hașotti este și lector și conferențiar la Facultatea de Istorie a Universității Ovidius Constanța.

Puiu Hașotti este absolvent al Facultății de Istorie a Universității București, iar din anul 1995 este doctor în științe istorice.

Premierul Victor Ponta a declarat, marți, după ședința BPN al PSD, că va discuta la Guvern cu ministrul Culturii, Mircea Diaconu, declarat incompatibil, el precizând că înlocuitorul acestuia pentru a ocupa portofoliul îi va fi propus de liderul PNL, Crin Antonescu.

Ministrul Culturii, Mircea Diaconu, a fost declarat definitiv incompatibil, după ce instanța supremă a respins, marți, recursul acestuia privind hotărârea prin care ANI a constatat că se află în incompatibilitate întrucât a fost senator și director al Teatrului Nottara.