Reacția lui Cioloș după ce numele său a fost vehiculat pentru funcția de director al SIE

Publicat: 27 03. 2017, 12:53

„Sunt surprins că acest subiect tot reapare, provocat de unii, nu știu din ce motiv. Cu tot respectul și toată aprecierea pentru importanța unei asemenea funcții, eu nu am fost și nu sunt interesat de o asemenea funcție, nici în trecut și nici acum”, a spus, pentru MEDIAFAX, fostul premier Cioloș.

Președintele PSD Liviu Dragnea a declarat, duminică seara, că ar fi „corect să existe o negociere cinstită” cu președintele Klaus Iohannis pe tema desemnării directorului SIE, afirmând principiul echilibrului politic SIE – SRI este unul foarte bun și că PSD nu l-ar agrea pe fostul premier Dacian Cioloș pentru ocuparea acestei funcții.

Liderul PSD a spus că fostul premier Dacian Cioloș nu va fi agreat de PSD pentru funcția de director al SIE. „De PSD, nu. Tocmai vorbeam de un principiu al echilibrului”, a răspuns Dragnea, întrebat dacă este posibil ca Dacian Cioloș să fie agreat pentru funcția de director al SIE.

Premierul Sorin Grindeanu a declarat luni, întrebat fiind despre șefia SIE, că subiectul nu a fost discutat de liderii coaliției de guvernare, afirmând că este „de acord” cu Liviu Dragnea, acesta afirmând că principiul echilibrului politic SIE – SRI este unul foarte bun.

În prezent, SIE este condus interimar de generalul cu patru stele Silviu Predoiu, director adjunct și șef al operațiunilor Serviciului.