REACȚIA MAE după ce PMP a cerut 20 de secții de vot la Chișinău

Publicat: 11 10. 2014, 11:05

Potrivit unui comunicat al secretarului de stat în MAE Radu Podgorean remis sâmbătă agenției MEDIAFAX, MAE a pornit în stabilirea secțiilor de vot din străinătate de la analiza modului de desfășurare a scrutinului prezidențial din anul 2009, precum și de la propunerile înaintate de misiunile diplomatice românești.

Conform sursei citate, ca urmare a acestei analize a rezultat că numărul maxim de votanți a fost înregistrat în anul 2009, iar la următoarele exerciții electorale, deși a fost asigurat un număr mai mare de secții de vot, s-a produs chiar o scădere a numărului de votanți. În aceste condiții, MAE a propus organizarea, în acest an, a aceluiași număr de secții de vot ca și în anul 2009.

„În cazul Republicii Moldova, MAE a considerat firesc să propună o creștere semnificativă, de peste 50%, a numărului secțiilor de vot (de la 13 la 21). În același timp, s-a urmărit o mai bună repartizare teritorială a acestora, astfel încât nu numai cetățenii români din Chișinău să poată vota, ci și cei din alte localități ale Republicii Moldova. Trebuie să-i amintim grijuliului domn Tomac că, în timp ce domnia sa și partidul din care făcea parte au considerat suficiente pentru Chișinău, în 2009, doar două secții de vot (atâtea câte probabil puteau manipula la acea vreme), actualul guvern a dublat numărul acestora în capitala Republicii Moldova”, se arată în comunicat.
Reprezentantul MAE susține, totodată, că „solicitarea unui număr de cel puțin 20 de secții de vot pentru Chișinău este lipsită de o motivație pertinentă”.

„Dacă ar fi să luăm în serios propunerea activistului ar însemna că numărul cetațenilor români din Chișinău a crescut, de la ultimele alegeri prezidențiale, de peste 10 ori, ceea ce nu se verifică în datele statistice existente la nivelul instituțiilor abilitate ale statului român”, adaugă Podgorean.

El arată că organizarea secțiilor de votare în străinătate trebuie să țină cont și de necesitatea de a se asigura securitatea și corectitudinea votului.

„Cu regret, îi comunicăm activistului Tomac Eugen că MAE nu are nici o obligație de a asigura condiții prielnice domniei sale pentru acțiuni de manipulare a electoratului din Chișinău. Este regretabil că domnul Tomac este activ numai atunci când este vorba de a specula electoral masa de alegători din Chișinău și nu se preocupă deloc de adevăratele lor probleme. În timp ce guvernul Ponta face eforturi reale de a sprijini integrarea europeană a Republicii Moldova și asigură un nivel crescut al sprijinului financiar pentru proiecte de interes pentru majoritatea cetățenilor moldoveni, domnul Tomac nu se gândește decât la modul de a specula politicianist această masă electorală. Un ultim amănunt: domnul Tomac afirmă ca din 2009 și până în prezent în fiecare an au primit cetațenia română aproximativ 100.000 de cetățeni în Republica Moldova și astfel jumătate din populația Chișinăului are acum această cetățenie. În acest caz, fie doar cetățenii Chișinăului au dobândit cetățenie română, fie domnul Tomac nu știe aritmetică, fie domnul Tomac minte”, mai declară secretarul de stat în MAE.

Deputatul PMP Eugen Tomac, ales în Diaspora, cere MAE să înființeze cel puțin 20 de secții de votare în Chișinău pentru alegerile prezidențiale.

El a făcut aceste declarații vineri, într-o conferință de presă, arătând că cele patru secții de votare din capitala Republicii Moldova sunt insuficiente, în condițiile în care în această țară trăiesc câteva sute de mii de cetățeni români.

„Mi se pare nedrept și incorect să mergi să ceri votul românilor de acolo, dar să nu le creezi condiții de a vota”, a spus acesta.

Pe de altă parte, el a criticat faptul că Victor Ponta „continuă să-și facă campanie electorală pe bani publici”. El a dat ca exemplu în acest sens deplasarea la Cahul a premierului Ponta care, împreună cu omologul său Iurie Leancă, a pus piatra de temelie la un teatru de comedie.

Deputatul PMP a susținut că acest tip de mesaj nu îi va păcăli pe cetățenii din R. Moldova, care au în schimb nevoie de lideri politici care să-i înțeleagă și să-i susțină.

Potrivit lui Tomac, premierul Victor Ponta ar fi trebuit să decidă continuarea finanțării pentru Catedrala „Toți Sfinții Români” din localitatea Cania, pentru finalizarea acesteia, dar și să deblocheze finanțarea presei de limbă română din R. Moldova.

Eugen Tomac a mai spus că donația de o sută de microbuze către Republica Moldova are ca bază legală un acord semnat de premierii Boc și Filat în 2010.