Recomandarea lui Tăriceanu pentru USR-PLUS: „Ar trebui să pună mâna să citească Constituția”

Publicat: 10 09. 2019, 14:43

„Cei care vin cu astfel de propuneri, cred că nu au în vedere că în momentul de față, nu se poate pune problema, atâta vreme cât este un guvern în funcțiune. Pentru anticipate e nevoie să se realizeze un mecanism prevăzut în Constituției. Chiar dacă se face o înțelege politică pentru anticipate trebuie făcuți pași constituționali. Probabil că cei care fac asemenea propuneri, ar trebui să pună mâna să citească Constituția. E gândită în așa fel încât să evite crizele politice”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu, marți, la Parlament.

Liderul ALDE este de părere că este devreme pentru a discuta despre organizarea acestor alegeri anticipate, deoarece soluțiile nu au fost epuizate, Guvernul având, încă, activitate, până la o decizie finală.

„În alte țări de exemplu în Marea Britanie alegerile anticipate se convoacă destul de frecvent cu un mecanism extrem de simplu, tocmai ca să frâneze aceste situații. Altfel putem să avem alegeri anticipate când soluțiile au fost epuizate. Noi suntem cu un Guvern încă în fujncție. E mult prea devreme pentru a discuta despre alegeri anticipate”, a conchis Tăriceanu.

Alianța USR-PLUS a propus un pact politic pentru declanșarea alegerilor anticipate odată cu cele locale, deoarece este o soluție care ar putea scoate România din criza produsă de actualul Guvern, care nu mai are susținere.