Replica lui Ciorbea, criticat în Raportul MCV: „Ne asumăm, cu o observație”

Publicat: 29 01. 2015, 12:12

„Ne asumăm cele menționate în raport, cu observația că, așa cum am informat opinia publică și pe reprezentanții Comisiei la întâlnirea pe care am avut-o în cursul anului trecut, la nivelul instituției Avocatului Poporului exista practica de a nu ne implica în controlul de constituționalitate a Legilor sau Ordonanțelor de urgență ale Guvernului care au un pronunțat caracter politic sau electoral”, a replicat astăzi Victor Ciorbea, arătând vag că „față de cele prezentate în raportul Comisiei Europene, vom acționa în consecință”.

Raportul MCV publicat ieri de Comisia Europeană arată că actualul Avocat al Poporului, ales în aprilie cu sprijinul unui singur partid, deși raportul din iulie 2012 recomanda ca acesta să beneficieze de sprijinul tuturor formațiunilor politice, consideră că nu trebuie să se implice în chestiuni ce privesc echilibrul puterilor în stat.

Experții critică această atitudine a Avocatului Poporului, care a decis să nu se amestece în cazul ordonanțelor de urgență vizând chestiuni politice. Este dată ca exemplu OUG privind migrația aleșilor locali, precizându-se că această chestiune ar fi putut fi clarificată mai repede, dacă Avocatul Poporului ar fi contestat ordonanța la CC, așa cum i s-a cerut (contestarea fiind făcută în cele din urmă de partide).