Replici acide între Radu Ștefan Oprea și Radu Miruță pe tema contractului cu Rheinmetall. Social-democratul acuză că se pierd bani europeni, ministrul USR susține că s-a renegociat corect

Publicat: 25 07. 2026, 19:45
Actualizat: 25 07. 2026, 19:47

Proiectul fabricii de pulberi de la Pirochim Victoria a provocat un schimb de replici între fostul ministru al Economiei, Radu Ștefan Oprea (PSD), și actualul ministru demis Radu Miruță. Social-democratul acuză întârzieri în implementarea investiției și cere explicații privind riscul pierderii finanțării europene.

Ministrul USR susține, într-o replică pe Facebook, că proiectul a fost renegociat în condiții „corecte” pentru România, contractul este semnat, iar fondurile pentru lucrările programate sunt asigurate.

 Loading ...

Oprea acuză lipsa progreselor la proiectul cu Rheinmetall

Fostul ministru al Economiei, Radu Ștefan Oprea, a reacționat după ce compania germană Rheinmetall a anunțat dublarea capacității de producție a pulberilor explozive în Germania. El a  subliniat că investiția nu vizează proiectul din România de la Pirochim Victoria, care ar fi trebuit să avanseze.

„O știre de astăzi spune că Rheinmetall își dublează producția de pulberi. Nu, nu este vorba despre proiectul din România de la Pirochim Victoria. Este vorba despre capacitatea de producție din Germania.

Directorul general Rheinmetall explica: „fără pulbere explozivă este imposibil să ne protejăm oamenii, pentru că, în final, ai nevoie de pulbere pentru muniție. Fără ea, niciun proiectil nu poate fi lansat din țeavă”.

Acest adevăr simplu este valabil și pentru armata română și industria națională de apărare.
Am lăsat un proiect finanțat prin fonduri europene din programul ASAP de 47 milioane de euro, cea mai mare finanțare obținută atunci de un stat membru”, a scris Oprea pe Facebook.

 

„Miruță, Darău, Jurcă în ce stadiu este proiectul?”

Social-democratul a susținut că, de atunci, proiectul nu a înregistrat progrese semnificative. Oprea i-a solicitat ministrului Economiei, Radu Miruță, să precizeze în ce stadiu se află investiția și a întrebat dacă există riscul pierderii fondurilor europene.

„Un proiect pentru o fabrică de pulberi ce urma a fi realizată împreună cu Rheimetall, cu tehnologia germană. La Pirochim ar trebui produsă pulbere simplă, dublă, triplă bază, pe bază de nitro celuloză care este încărcătura propulsivă pentru orice tip de muniție. De atunci, am aflat doar că au fost implicați niște „supernegociatori” care au ieftinit ceva care de fapt a crescut (documentele am să le postez cu altă ocazie), că au mai semnat ceva hârtii și atât. De fapt au făcut NIMIC.
Miruță, Darău, Jurcă în ce stadiu este proiectul? Pierdeți banii europeni și lăsați România vulnerabilă?”, a adăugat Oprea.

Miruță susține că, de fapt, contractul a fost renegociat „corect”

Ministrul Economiei, Radu Miruță, a respins criticile fostului ministru PSD și a susținut că proiectul a fost renegociat în condiții mai favorabile pentru statul român.

„Decență mai există știind că în negocierea dvs. «gata de semnat» banii europeni primiți de România erau considerați doar aportul Rheinmetall? Contractul a fost renegociat corect pentru România, a fost semnat, banii în bugetul anului 2026 au fost puși pentru lucrările programate în acest an”, a transmis Miruță într-un răspuns pe Facebook.

Pirochim Victoria și Rheinmetall au semnat un acord în noiembrie 2025 pentru a crea o fabrică de pulberi și muniție în România, implicând o investiție de peste 500 de milioane de euro. Noua companie mixtă este deținută în proporție de 51% de gigantul german Rheinmetall și 49% de uzina românească Pirochim Victoria

Rheinmetall Victoria SA ar urma să fie „cea mai modernă companie din lume” în acest moment pentru producerea de pulberi cu bază dublă și triplă, a declarat Armin Papperger, CEO al companiei germane Rheinmetall, după semnarea în noiembrie 2025 a acordului de colaborare cu partea română, la Palatul Victoria, în prezența premierului Ilie Bolojan.