Rovana Plumb, validată ministru delegat pentru Fonduri Europene. Remarca ironică făcută de Ponta

Publicat: 29 06. 2017, 10:57
Actualizat: 01 10. 2018, 17:34

„Obiectivul pentru anul 2017 este acela de a aduce 5,2 milioane de euro (…). Un alt obiectiv este acela de a deschide toate liniile de apeluri. În momentul de față avem deschidere în ceea ce privește alocarea financiară de 58%, de aceea ne-am propus ca până la sfârșitul anului să avem 100%, iar în ceea ce privește contractarea, preluată la 5%, în momentul de față suntem la 8, 57% și vom continua (…)Un alt obiectiv pe care îl avem pe întreg cadrul multianual financiar în ceea ce privește simplificare este acela de a facilita participarea beneficiarilor la fondurile europene. (…) acestea sunt în mare obiectivele propuse atât pe termen scurt, cât tot ceea ce înseamnă absorbție până în anul 2020 la un procent de aprope 70%, urmând ca până în 2023 (…) să ajungem la 100%. Vă asigur că putem să facem lucrul acesta pentru că l-am demonstrat în perioada anterioară de programare, cât am fost la guvernare, că am reușit de la 7% să ajungem la o absorbție de 90,44%”, a spus Rovana Plumb.

Victor Ponta i-a reamintit Rovanei Plumb că în perioada 2012-2013 în care a fost atinsă o „absorbție uriasă”, a existat un minister de sine stătător al fondurilor europene, întrebând-o dacă în calitate de ministru delegat își va putea îndeplini obiectivele, susținând că există și un precedent – în urmă cu două săptămâni ministrul Dezvoltării Sevil Shhaideh i-a retras atribuțiile.

„Ar fi fost mult mai eficient dacă ar fi fost un cadru instituțional separat care să gestioneze fondurile europene, dar având în vedere că s-a intrat în procedura de acreditare s-a dorit să se evite orice risc în ceea ce privește întârzierea pe proceduri”, a răspuns Rovana Plumb,

Rovana Plumb a subliniat că atribuțiile sale vor fi stabilite „clar” prin OUG și va deveni ordonator principal de credite pe toată activitatea pe care o desfășoară.

„Îmi plac răspunsurile pe care nu le credem niciunul”, a replicat Victor Ponta.

Aceeași abordare ironică a avut-o și deputatul USR Dan Barna.

„Am observat cu plăcere că reprezentanții majorității au punctat elemente mai bine decât o s-o facem noi ca opoziție”, a spus Dan Barna.

Deputatul PNL Roberta Anastase i-a reamintit Rovanei Plumb că a avut o contribuție importantă la căderea Guvernului Grindeanu.

„Grupul PNL nu vă va vota doamna ministru. (…) S-a făcut apel și la acea analiză făcută chiar în interiorul PSD dar din păcate nu vă ajută să treceți clasa și ați contribuit important la căderea guvernului Grindeanu în sesnul că și-a pierdut susținerea în interiorul PSD, vă aflați pe acestă listă – iată, pentru oameni pregătiți ca domnul Teodorovici nici nu a existat un loc în Guvern, pentru dumneavoastră există”, a spus Roberta Anastase, în contextul în care Teodorovici a susținut în cadrul audierilor că ia cuvântul pentru că este „avizat”.

Roberta Anastase i-a reproșat Rovanei Plumb că nu a participat la ședința de Guvern convocată pentru acreditarea agențiilor de management.

„ Ați vorbit despre iubirea de țară și v-a și întrebat domnul secretar general la momentul respectiv, domnul Ponta, spunea că este foarte important să existe o ședință a guvernului și spune că până la 1 iulie trebuie făcută o ședință de guvern pentru că trebuie acreditate agențiile de management și organismele intermediare. Întrebarea este: de ce nu ați participat la acea ședință pentru că vă viza direct?”, a întrebat deputatul PNL.

„Pentru că nu s-a făcut”, a răspuns Rovana Plumb apărându-se.

Victor Ponta a venit în ajutorul ministrului delegat propus reamintind că Sevil Shhaideh îi luase atribuțiile Rovanei Plumb.

„Trebuie să o apăr eu pe doamna ministru și să vă spun că nu putea să participe la ședința de guvern, deoarece doamna ministru Shhaideh îi luase atribuțiile și a participat la pregătitoare doamna Shhaideh. O acuzați pe nedrept de doamna Plumb”, a spus Victor Ponta.

Rovana Plumb a fost avizată cu 15 voturi „pentru” și 8 „împotrivă”.