Scenariul lui Iohannis pentru prezidențiale. „Discuțiile vor avea loc imediat după europarlamentare”

Publicat: 13 05. 2014, 12:57
Actualizat: 10 08. 2015, 19:45

Prim-vicepreședintele PNL, Klaus Iohannis, mizează pe o coagulare a partidelor de dreapta după alegerile europarlamentare, în special pentru turul doi al prezidențialelor din noiembrie. Deși a afirmat că s-au purtat discuții cu PDL pentru o eventuală alianță, Iohannis precizează că nu au existat tratative și cu PMP.

„Îmi imaginez că se va lucra în etape. Sigur, discuțiile vor avea loc imediat după europarlamentare, dar nu știu dacă vom reuși să avem o alianță de dreapta. Eu cred că această alianță de dreapta se va forma mai degrabă de facto pentru turul doi al prezidențialelor”, a spus primarul Sibiului, invitat la B1 TV.

Mai mult, întrebat despre candidatul unic al dreptei, Iohannis a spus că președintele PNL este cea mai bună soluție.

„Crin Antonescu este candidatul celui mai mare partid din opoziție. Este candidatul de dreapta, este recunoscut. Poate fi acel candidat al dreptei, al coagulării forțelor de dreapta”, a adăugat Iohannis.