Ședință de urgență la Camera Deputaților. Zgonea: Sesizarea PDL privind referendumul este neîntemeiată

Publicat: 22 07. 2012, 12:48
Actualizat: 22 07. 2012, 12:48

UPDATE 12:45 Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a declarat, duminică, după ședința conducerii acestei camere, că punctul de vedere al instituției este că sesizarea PDL pe hotărârea Parlamentului privind referendumul este neîntemeiată.

„Articolul este clar, noi nu intrăm în competențele Curții, că nu avem cum, Constituția este clară. Validarea (referedumului – n.r.) se face de către Curtea Constituțională, noi nu trebuie decât să luăm act de acel document, asta e procedura”, a susținut Zgonea.

El i-a acuzat pe democrat-liberali de faptul că „au umplut spațiul public cu minciuni”.

„Am ajuns datorită PDL să suspectăm legea. (…) Aceste articole standard nu au fost niciodată contestate, ele au fost făcute de comun acord și în 2007”, a mai afirmat Zgonea.


Biroul Permanent al Camerei Deputaților se va reuni în ședință astăzi, la ora 11.30. Președintele Camerei Deputaților Valeriu  Zgonea a declarat, pentru gândul, că ședința a fost convocată pentru stabilirea unui punct de vedere către Curtea Constituțională, referitor la contestația PDL privind prelungirea programului de votare și condițiile de desfășurare a referendumului.

„Termenul pentru transmiterea punctului de vedere la Curtea Constituțională expira astăzi. Nu am vrut să trimit un punct de vedere în nume personal, așa cum făcea Roberta Anastase și să zică lumea că mă cheamă Roberta Anastase”, a declarat Zgonea.

Contactat de Mediafax, liderul deputaților PDL, Mircea Toader, a precizat că democrat-liberalii au contestat  un punct din hotărârea Parlamentului adoptată după suspendarea președintelui Traian Băsescu potrivit căruia „în situația în care Curtea Constituțională va stabili că nu au fost îndeplinite condițiile de valabilitate stabilite de lege, Parlamentul României va lua act de hotărârea acesteia și va decide asupra procedurii de urmat”.

„Am depus această sesizare pentru că hotărârea Parlamentului este foarte ambiguă. E un lucru anormal și lasă deschisă posibilitatea ca Parlamentul să decidă peste Curtea Constituțională”, a declarat Toader.

Contestația PDL urmează să fie soluționată marți de Curtea Constituțională.

PDL a depus, joi, trei contestații la Curtea Constituțională referitoare la modificările ordonanțelor privind referendumul și atribuțiile CC și la Legea care prevede că programul de vot la referendum se stabilește prin hotărâre de guvern, a anunțat vicepreședintele PDL Sever Voinescu.

„PDL a depus o contestație pe legea care aprobă ordonanța privind competențele Curții Constituționale, o contestație pe legea care modifică Ordonanța 41 în sensul stabilirii programului de vot la referendum și o contestație la Legea care modifică programul de vot”, a precizat Sever Voinescu într-o conferință de presă.

El a spus că, miercuri, în Parlament au avut loc episoade stranii, fiind votată prima dată o lege care modifică OUG 41 privind referendumul și stabilește că programul de vot este între orele 07.00 și 23.00 și apoi a fost votată o lege în care se stabilește că orarul de vot va fi precizat prin hotărâre de guvern.

„Toată această ambiguitate nu face decât să adauge cavalcadei care face referndumul greu de organizat, greu de urmărit”, a adăugat Voinescu.