Ședință despre reducerea cheltuielilor publice, la Palatul Cotroceni. Ce reprezentanți își trimit partidele la discuții
Reprezentanții PSD, PNL, UDMR, USR merg joi, la ora 15.00, la Palatul Cotroceni, acolo unde vor avea o discuție cu reprezentanții Administrației Prezidențiale despre un plan de reducere a cheltuielilor publice. Decizia constituirii unui astfel de grup de lucru tehnic a fost luată miercuri, după consultările pe care Nicușor Dan le-a avut cu partidele parlamentare.
Din partea PSD, potrivit unor surse politice, vor participa la această ședință Adrian Câciu, fost ministru al Finanțelor, și Cristian Socol, unul dintre specialiștii economici ai partidului. PNL va fi reprezentat de Mircea Abrudean, fostul ministru interimar al Senatului, și de Bogdan Huțucă, președintele Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților.
USR a ales să îi trimită la această discuție tehnică pe Cristian Ghinea, fost ministru al Fondurilor Europene, și Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, au precizat surse politice pentru Gândul. De asemenea, din partea UDMR vor merge la Palatul Cotroceni Tanczos Barna, ministrul Finanțelor, și Antal Arpad.
Nu în ultimul rând, Administrația Prezidențială va fi reprezentată de către consilierii Radu Burnete și Dragoș Anastasiu.
FOTO: Shutterstock
CITEȘTE ȘI: