Tăriceanu, după respingerea lui Plumb: Îi solicit lui Dăncilă să se abțină de la propuneri pe comisar european până la moțiune

Publicat: 30 09. 2019, 17:19

„Doamna Dăncilă a mai picat un examen, de data asta făcând și victime colaterale în persoana Rovanei Plumb. Așa se întâmplă când faci lucrurile pompieristic, fără nicio strategie și fără a respecta vreo procedură. Îi solicit premierului Dăncilă să se abțină de la orice propunere de comisar european din partea României până după votul moțiunii de cenzură, care va fi depusă mâine. Cel mai probabil, nu va mai fi în situația de a face vreo propunere”, a scris Călin Popescu Tăriceanu, pe Facebook.

Audierea tuturor comisarilor propuși va avea loc în intervalul 30 septembrie – 8 octombrie, potrivit programului afișat pe site-ul PE.

Pe 15 octombrie, Conferința Președinților de Comisii va evalua rezultatul audierilor și va înainta concluziile Conferinței Președinților. Cea din urmă va face o evaluare finală și va decide dacă să închidă sesiunea audierilor, la întâlnirea din 17 octombrie, conform unui comunicat de presă al Parlamentului European.

Votul în plenul PE va fi dat pe data de 23 octombrie. Întreaga componență a Comisiei Europene trebuie să fie aleasă cu majoritate simplă a voturilor în ședința plenară, prin da sau nu din partea fiecărui europarlamentar. Votul va avea loc pe 23 octombrie, conform sursei menționate.

Comisia pentru Afaceri Juridice (JURI) a Parlamentului European a decis, luni, prin vot, că Rovana Plumb și Laszlo Trocsanyi nu sunt apți pentru funcția de comisar european. Comisia va trimite o scrisoare către președintele Parlamentului European David Sassoli.