Tensiune în PNL: Flutur a refuzat postul de copreședinte și nu participă la ședința pentru desemnarea succesorului lui Blaga

Publicat: 01 10. 2016, 12:48

Surse liberale au declarat pentru corespondentul MEDIAFAX că prim-vicepreședintele PNL, Gheorghe Flutur, care ar fi refuzat să preia atribuțiile lui Vasile Blaga, nu va participa la ședința de sâmbătă în care se vor reuni foștii democrat-liberali pentru a desemna viitorul copreședinte al PNL.

Conform surselor citate, Gheorghe Flutur urmează să conducă o delegație din județul Suceava care pleacă la Munchen, în Germania, pentru a participa la un târg de investiții în parcuri industriale.

Participarea la acest târg a fost decisă de Consiliul Județean Suceava în luna august, iar din delegație fac parte și reprezentanți ai Camerei de Comerț și Industrie Suceava, ai Universității „Ștefan cel Mare” și ai Primăriei Siret, care vor prezenta oportunitățile de investiții în județul Suceava.

Viitorul copreședinte al PNL va proveni din rândul prim-vicepreședinților fostului PDL, declara, vineri, secretarul Executiv al liberalilor, Cristina Trăilă, potrivit căreia sâmbătă, la ora 15:00, va avea loc o ședință, urmată de o întrunire a Biroului Politic al PNL pentru a valida noul copreședinte.

Surse din PNL declarau, vineri, pentru MEDIAFAX, că Vasile Blaga „ține morțiș” ca Adriana Săftoiu să preia funcția de copreședinte care revine fostului PDL, după ce Gheorghe Flutur a refuzat să preia atribuțiile demisionarului Blaga.