Teodorovici: Vom vedea cu ce venim în Parlament. Înțeleg că este mai simplă calea remanierii

Publicat: 10 09. 2019, 15:23

„Au fost discuții și ieri, la Cex, pe aceste două variante, fie remaniere, fie restructurare. Înțeleg că este mai simplă calea remanierii, acolo unde este necesară de jumătate plus unu din ce prezenți în sală. Mai departe, celelalte variante sunt cele pe care juriștii le vor prezenta.Cei ce se ocupă de parte juridică ne vor explica și prezenta care sunt variantele, care sunt poribilele scenarii și se va alege unul dintre acestea și vom veni în Parlament.”, a declarat Teodorovici.

El a afirmat că încă susține ideea unui Guvern mai mic, dar cu oameni determinați, iar în Parlamentul României există destui oameni pe care să se poată baza.

„Susțin pricipiul unui Guvern mult mai suplu, cu ministere mai puține ca număr, cu oameni foarte determinați la conducerea acestora….Sunt mulți oameni de bună credință, chiar și în Parlamentul României.”, a spus social-democratul.

Despre o nouă colaborare între PSD și foștii colegi de guvernare, grupul ALDE, viceprim-ministrul interimar consideră că nu este momentul să „mergem cu astfel de scenarii”.