Titus Corlățean, avizat favorabil de comisiile parlamentare pentru portofoliul Justiției

Publicat: 07 05. 2012, 12:47
Actualizat: 07 05. 2012, 16:06
Titus Corlățean, nominalizat de premierul desemnat Victor Ponta pentru funcția de ministru al Justiției, a primit, luni, avizul favorabil din partea comisiilor reunite de specialitate ale Parlamentului.

Titus Corlățean, nominalizat de premierul desemnat Victor Ponta pentru funcția de ministru al Justiției, a primit, luni, avizul favorabil din partea comisiilor reunite de specialitate ale Parlamentului.

Titus Corlățean a fost audiat de comisiile juridice, pentru cercetarea abuzurilor și pentru drepturile omului din Camera Deputaților și Senat.

Nominalizarea lui Corlățean a fost avizată de parlamentarii din comisii cu 35 de voturi „pentru”, 6 „împotrivă” și 2 abțineri.

Titus Corlățean a declarat după vot că apreciză discuția extrem de profesionistă la nivelul Comisiilor juridice, de prevenirea abuzurilor și drepturile omului.

„Asta confirmă calitatea totuși bună a reprezentării în Comisiile de specialitate în Parlament și calitatea Parlamentului. Faptul că am primit un vot majoritar de sprijin e un semnal pozitiv care îmi spne, în același timp, că am fost multe responsabilități în perioada care urmează”, a apreciat Titus Corlățean.

El a arătat că are responsabilitați în perioada următoare, ținând cont de punctele de interes ale parlamentarilor, legate de independența justiției. „Îmi propun să sprijin aceste eforturi și caracterul ireversibil al acestor eforturi”, a adăugat ministrul propus pentru Justiție.

Senatorul a vorbit și despre o cooperare mai strânsă cu oficialii europeni pe chestiunea MCV, pentru o evaluare mai obiectivă.

„Lucrurile nu au stat pe loc în România, au existat progrese, lucruri foarte bune făcute de Parlament, la nivel guvernametal, legat de practica combaterii corupției, de integritate și cu toate acestea, obiectivele generice rămân aceleași”, a declarat Corlățean.

El a pledat pentru un dialog mai bun cu oficialii europeni, pentru a defini mai bine obiectivele, pentru a ajunge la o finalizare a acestui MCV. „La momentul oportun, acest mecanism a avut o valoare pozitivă și trebuie să continuăm progresele, dar mai bine definite obiectivele”, a mai declarat Corlățean.