Tomac: Fără Băsescu, PDL nu are viitor

Publicat: 21 02. 2013, 13:31
Actualizat: 21 02. 2013, 13:31

După ce Elena Udrea a lansat ideea invitării lui Traian Băsescu la Convenția PDL, deputatul Eugen Tomac, fost consilier prezidențial, face un demers similar cu argumentul că fără actualul șef al statului, „PDL este un proiect politic fără viitor”.

„Suntem un partid care împreună cu președintele Traian Băsescu a câștigat alegerile în 2004, în 2008 și în 2009. Împreună am trecut prin două referendumuri de suspendare a președintelui României. Consider că PDL fără parteneriatul cu președintele Traian Băsescu este un proiect politic fără viitor”, a explicat Tomac pentru Mediafax.

Acesta susține că la Convenția Națională a PDL din 23 martie trebuie invitat și Traian Băsescu. „Îmi doresc ca la congresul ce va urma să fie invitat, ca de ficare dată, și președintele României, pentru a demonstra că dorim să continuăm împreună”, a spus Tomac.

El mai afirmă că nu este de acord cu cei care susțin că nu mai există soluții de redresare a partidului. „PDL are nevoie de o echipă capabilă să le redea încrederea, în primul rând, membrilor de partid și apoi să-i convingem pe români că suntem un partid de opoziție puternic, capabil să sancționeze derapajele guvernării USL”, a mai spus deputatul PDL.

Fost secretar de stat la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, Tomac a obținut la alegerile parlamentare din decembrie 78,6% din voturile în Colegiul 2 Diaspora, în care este încadrată și Republica Moldova. El este și președinte al comisiei pentru comunitățile românești din afara granițelor de la Camera Deputaților.