Transferul lui Cătălin Ivan de la PSD sector 1 la PSD Dobrovăț, invalidat de BPJ al PSD Iași

Publicat: 14 03. 2015, 18:28

Membrii BPJ al PSD Iași au invalidat, sâmbătă, transferul europarlamentarului Cătălin Ivan de la PSD sector1 la organizația din comuna Dobrovăț, județul Iași, a partidului, pe motiv că nu s-ar fi respectat prevederile înscrise în statutul PSD, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unor surse din conducerea PSD Iași, Cătălin Ivan ar fi trebuit să trimită la filiala județeană din Iași a PSD o cerere de transfer, lucru care, potrivit reprezentanților PSD Iași, nu s-a fi întâmplat.

„Cătălin Ivan s-a dus la prietenul său Cătălin Martinuș, șeful de la Dobrovăț, dar și primar al comunei și i-a spus «Vin la tine». Trebuia să ne anunțe și pe noi la județ, că nu e un membru oarecare”, a declarat pentru MEDIAFAX un reprezentant al conducerii PSD Iași.

Potrivit acelorași surse, BPJ al PSD Iași va înștiința Biroul Permanent Național al partidului despre decizia luată, iar conducerea partidului se va pronunța, luni, asupra modului în care s-a făcut transferul lui Cătălin Ivan de la sectorul 1 la PSD Dobrovăț.

„Noi, cei din PSD Iași, suntem prinși în acest scandal fără voia noastră”, a precizat un alt membru din conducerea PSD Iași.

În replică, europarlamentarul PSD Cătălin Ivan a afirmat că „este pentru prima dată în istoria PSD când o organizație județeană discută un transfer al unui membru și nu este de acord”.

Cătălin Ivan a precizat că va oferi detalii suplimentare în acest caz duminică, în cadrul unei conferințe de presă pe care o va susține la Dobrovăț, alături de șeful PSD din localitate, Cătălin Martinuș, totodată edil al comunei.

Vineri seară, președintele PSD Iași, Gheorghe Nichita, a declarat că transferul europarlamentarului Cătălin Ivan de la PSD sector1 la filiala social-democrată din comuna ieșeană Dobrovăț s-a făcut „incorect” și că situația va fi discutată în prima ședință a Biroului Permanent Județean al PSD Iași. Nichita a apreciat că atât Cătălin Ivan, cât și liderul PSD Dobrovăț, Cătălin Marinuș, edil al comunei, au greșit în acest caz.

Cătălin Ivan a fost suspendat în această săptămână, pentru 12 luni, din PSD sector 1, el susținând că decizia este nestatutară, întrucât între timp a devenit membru al PSD Dobrovăț din județul Iași.

Ivan a precizat că nu va părăsi PSD, dar că se încearcă pe toate căile să i se bareze drumul către candidatura sa la președinția partidului la viitorul congres.

Secretarul general adjunct al PSD Codrin Ștefănescu a precizat, joi, că se așteaptă din partea organizației PSD Iași confirmarea că a fost primit Cătălin Ivan în această filială, în caz contrar suspendarea acestuia din partid pe un an rămâne valabilă.