Udrea, după reținerea lui Trășculescu: Mă bucur că sfatul meu privind denunțul la DNA a fost ascultat. Îmi pare rău că e vorba de un coleg

Publicat: 12 11. 2012, 15:19
Actualizat: 12 11. 2012, 22:10

Fostul ministrul al Dezvoltării Regionale și Turismului Elena Udrea a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că a cerut încă din 2010 ca, dacă cineva află de vreo intervenție făcută în numele ei sau al altcuiva de la Ministerul Dezvoltării, să sesizeze DNA.

„Este regretabil că se întâmplă asemenea lucruri, însă mereu au fost și vor fi persoane care folosesc numele unor instituții sau chiar ale unor miniștri pentru a obține foloase personale”, a declarat Udrea.

Ea a subliniat că se bucură că sfatul ei privind denunțul la DNA a fost ascultat și că îi pare rău că este vorba tocmai despre un coleg de-al ei de partid.

„Tocmai pentru că m-am confruntat cu asemenea situații, am cerut public încă din 2010 că dacă cineva află de vreo intervenție făcută în numele meu sau al altcuiva de la Ministerul Dezvoltării, să sesizeze DNA. Mă bucur că sfatul meu privind denunțul la DNA a fost a ascultat și îmi pare rău că e vorba tocmai de un coleg de-al meu de partid”, a mai spus Udrea.

Deputatul PDL Alin Trășculescu, reținut de procurorii anticorupție pentru trafic de influență, a lăsat să se creadă că are influență asupra funcționarilor din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului (MDTR), când acesta era condus de Elena Udrea, în scopul obținerii de aprobări.

Trășculescu a fost reținut, în noaptea de sâmbătă spre duminică, de procurorii anticorupție, cercetat pentru trafic de influență, instigare la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată și instigare la infracțiunea de spălare a banilor, cunoscând că aceștia provin din săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, a informat DNA.

Potrivit DNA, în perioada noiembrie 2010 – noiembrie 2012, Alin Trășculescu, în calitate de deputat în Parlamentul României și președinte al Organizației Județene Vrancea a unui partid politic (PDL – n.r.), a pretins de la reprezentantul unei societăți comerciale (denunțător în cauză), inițial suma de 50.000 de euro, care ulterior a fost majorată la 150.000 de euro. Banii au fost pretinși cu ajutorul inculpatului Calotă Marian-Valeriu care l-a constrâns prin amenințare pe denunțător să remită lui sumele solicitate.

Pentru obținerea banilor, susțin procurorii, deputatul a lăsat să se creadă că are influență asupra reprezentanților autorităților locale din județul Vrancea, pentru a-i determina să solicite realizarea unor obiective de investiții în cadrul Programului Național de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI) și asupra funcționarilor din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului cu atribuții de verificare, avizare și aprobare în derularea procedurii specifice aceluiași program, precum și asupra reprezentanților unei societăți comerciale, pentru a-i determina să deruleze o relație contractuală cu firma administrată de denunțător.

Elena Udrea declara în martie 2010, când conducea Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, că nu are nicio legătură directă sau indirectă cu vreo firmă de construcții, iar dacă cineva ar afla că s-ar face intervenții la licitații în numele ei sau al unor firme care i-ar aparține, să semnaleze DNA.

„Nu am nicio legătură cu firme de construcții, nici direct, nici indirect și nici prin interpuși. Vă rog ca dacă cineva vă spune că o companie aparține Elenei Udrea să semnalați DNA”, le spunea atunci ministrul Dezvoltării reprezentanților companiilor de construcții prezenți la seminarul Mediafax Talks about Construction Time Again.

Ea menționa că există cazuri în care s-a speculat că anumite companii de construcții au fost împiedicate să participe la licitație, în favoarea unor firme care i-ar aparține. „Dacă auziți de vreo intervenție care s-ar face în numele meu la vreo licitație, sau legat de numele meu sau al unei firme care mi-ar aparține, vă rog să semnalați DNA”, spunea Udrea.

Ministrul le mai spunea constructorilor că în afară de îndeplinirea obligațiilor contractuale, nu au niciun fel de obligații față de minister sau de angajații instituției.

Ea le-a solicitat acestora să aloce banii pe care-i pregătiseră, poate, pentru eventuale „atenții” către funcționari publici, sponsorizării lucrărilor de reabilitare a unor obiective de interes public.