Un lider PNL, supărat pe partid că a căutat „omul nou”. „Ne-am canalizat pe ținte obsesive și imaginare din interior”

Publicat: 04 03. 2017, 15:49
Actualizat: 05 03. 2017, 08:25

„La alegerile parlamentare din decembrie, PNL a luat decizia, unii spun că inspirată, alții, greșită, să facă o înnoire majoră a candidaților (…) A propus de multe ori din păcate ceea ce se numește omul nou. Eu mi-aș dori ca omul nou să nu fie caracterizat de următoarele proprietăți: să fi făcut parte din structurile de conducere ale partidului, dar care să nu aibă nicio treabă cu vreo responsabilitate pe care o aruncă în spatele altora, să se împăuneze cu rezultatele electorale ale altora – președinți consilii județene și primari de municipii reședință de județ, să fi încasat zeci de mii de euro de la unități de reglementare, ca salariu, cu sprijinul unor mentori politici pe care unii îi reneagă și îi înjură și mai ales să nu caute obsesiv adversari în interiorul partidului”, a declarat vicepreședintele PNL, Mihai Voicu.

Mihai Voicu a susținut ca adversarii sunt în afara partidului. „Principalul nostru adversar are mustață, dar nu este Cezar Preda, principalul nostru adversar este din Teleorman, dar nu este Eugen Pârvulescu. Trebuie să ne canalizăm eforturile spre adevărații adversari politici, nu spre ținte obsesive și imaginare din interior”, a spus liberalul.

Indiferent de ziua în care se țin alegerile sau de orele la care se țin ședințele, deciziile corecte sunt acelea care îmbrățișează votul majoritar în acel for de dezbatere și nu deciziile care unora li se par corecte pentru ca le sunt favorabile, a susținut Voicu.

Mihai Voicu a afirmat că i-a informat pe colegii de la PNL Sector 1 că nu va mai candida la președinția filialei pentru că datoria sa este să fie în organizația care a muncit pentru ca el să fie parlamentar.