Ungureanu, despre proiectul privind despăgubirile: Un talmeș balmeș de principii. E posibil să atacăm la CC

Publicat: 13 03. 2013, 22:42
Actualizat: 04 08. 2014, 03:12
Președintele FC, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, miercuri, că proiectul privind despăgubirea proprietarilor, pentru care Guvernul vrea să-și asume răspunderea, este"o lege făcută pe genunchi" și "un talmeș balmeș de principii", precizând că partidul său ar putea să atace legea la CC.

Președintele FC, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, miercuri, că proiectul privind despăgubirea proprietarilor, pentru care Guvernul vrea să-și asume răspunderea, este”o lege făcută pe genunchi” și „un talmeș balmeș de principii”, precizând că partidul său ar putea să atace legea la CC.

„Guvernul vine cu o lege făcută pe genunchi, care e un talmeș-balmeș de principii și reguli metodologice, făcute neprofesionist, care, în loc să clarifice, o să facă mai neclare procedurile de restituire a proprietăților. Vom folosi toate mijloacele parlamentare de care dispunem în mod legal, la dezbaterea în comisii, inclusiv, după angajarea procedurii de vot, în funcție de textul care iese, să putem ataca la Curtea Constituțională. De altfel am detectat numeroase încălcări ale Constituției în proiectul actual, dar să sperăm că după dezbatere va fi un text mai bun”, a spus Mihai Răzvan Ungureanu, într-o conferință de presă.

El a criticat proiectul de lege pe care vrea să-și asume răspunderea în Parlament, arătând că acest proiect de lege amână despăgubirile după 2017 și că legea propusă de Executiv „este o lege a restituirii în cimitir”, „care acționează post-mortem”.

Mihai Răzvan Ungureanu a mai spus că face apel la premierul Ponta să țină cont de auditul pe care ANRMAP l-a făcut în urmă cu un an pe tema proprietăților și a apreciat că în raportul MCV se făcea referire la măsurile reparatorii privind proprietatea.

Mihai Răzvan Ungureanu a criticat faptul că nu există o dezbatere publică privind proiectul de lege pentru care Guvernul vrea asumarea răspunderii și s-a arătat preocupat de „câți dintre baronii locali” din PSD s-au îmbogățit pe seama afacerilor imobiliare.

Proiectul de lege privind despăgubirea foștilor proprietari de imobile naționalizate va fi transmis și Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), pentru un punct de vedere, primele mesaje primit în mod informal din partea Curții fiind extrem de pozitive, a declarat premierul Victor Ponta.

El a precizat că proiectul va fi discutat, miercuri, de Guvern și prezentat imediat după în dezbatere publică, urmând să fie aprobat săptămâna viitoare.