Ungureanu: Șefii de organizații FC au termen 15 octombrie să sporească de trei ori numărul membrilor

Publicat: 01 10. 2012, 09:31
Actualizat: 26 03. 2019, 05:37

Președintele Forței Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, le-a transmis, duminică, tututor șefilor de organizații că au termen două săptămâni pentru a spori de trei ori numărul de membri, iar „în general niciun membru să nu rămână” fără pagină pe Facebook, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Prezent la Arad pentru a participa la prima întâlnire regională a partidului Forța Civică și pentru lansarea locală a Alianței România Dreaptă, Mihai Răzvan Ungureanu s-a adresat celor aproximativ 300 de membri și simpatizanți veniți din regiunea de vest, printre aceștia și membri sau lideri arădeni ai PDL.

Ungureanu a transmis un mesaj de mobilizare, în care le-a cerut tuturor șefilor de organizații din țară „să sporească de trei ori numărul de membri”.

„Toți șefii de organizații au termen ca până la 15 octombrie să sporească de trei ori numărul de membrii de acum. Sper că s-a auzit, dar nu orice fel de resursă umană, nu judecăm după cantitate, ci după calitate”, le-a transmis Ungureanu liderilor locali.

El s-a adresat și membrilor simpli, cerându-le să participe la dezvoltarea resursei umane din partid.

„Fiecare membru de partid în parte, începeți să vorbiți, fiți apostolii acestui fel de a face politică. Fiți pescuitori de oameni, dar aveți grijă ce alegeți, este nevoie ca FC să crească, mai ales pe seama celor care nu se duc la vot”, a spus președintele Forței Civice.

Acesta le-a mai cerut membrilor să socializeze pe Internet și să-și facă pagini pe Facebook.

„Tinerilor le spun să nu existe membru care să nu aibă pagină de Facebook. Dar nici membri ai organizației de seniori și, în general, niciun membru al nostru nu ar trebui să fie lipsit de un asemenea instrument de comunicare. Si eu am învățat pe Facebook în ultimele două luni, deci poate oricine”, a spus Ungureanu.

Președintele Forța Civică a adăugat că până la sfârșitul anului își dorește ca partidul să devină al patrulea ca importanță pe scena politică.

Referitor la alegerile parlamentare, Ungureanu a afirmat că ARD va aborda atât o strategie națională, cât și strategii locale, în funcție de subiectele locale de care sunt interesați alegătorii.

„Vă veți face inventarul subiectelor de interes, pe ele vă construiți mesajul”, le-a spus MRU celor prezenți în sala de spectacole a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad.

Ungureanu s-a referit și la ICC, despre care a spus că nu se desființează, ci rămâne „complementul partidului”.

„ICC este modul prin care Forța Civică își transpune în practică viziunile. Cine vine dinspre ICC spre partid, rămâne în continuare membru ICC”, a spus Ungureanu.

La întâlnirea de la Arad a avut loc și lansarea locală a ARD, la aceasta participând liderii județeni ai PDL, Forța Civică și PNTCD.