Cine l-a ucis pe Iosif Sava

Cine l-a ucis pe Iosif Sava
Acest text a fost scris în urmă cu 12 ani. Era vorba de muzică, de spital și de ființa omenească. Subiectele sunt aceleași și astăzi, când muziciana Amelia Antoniu (36 ani) și Alice Preda (35 ani) se zbat într-o anticameră a morții unde le-a trimis spitalul. Față de ce scriam acum 12 ani, ar mai fi doar o întrebare de adăugat: câte alte duzini de ani mai trebuie să treacă peste România până când textul acesta va deveni inactual?

Acest text a fost scris în urmă cu 12 ani. Era vorba demuzică, de spital și de ființa omenească. Subiectele sunt aceleașiși astăzi, când muziciana Amelia Antoniu (36 ani) și Alice Preda(35 ani) se zbat într-o anticameră a morții unde le-a trimisspitalul. Față de ce scriam acum 12 ani, ar mai fi doar o întrebarede adăugat: câte alte duzini de ani mai trebuie să treacă pesteRomânia până când textul acesta va deveni inactual?

Există oameni înconjurați de un aer de nemurire. După felul cumvorbesc, cum zâmbesc, cum se mișcă, pare de bun-simț că Dumnezeu leva da o dispensă, ca să rămână pe pământ și să-și vadă de treabăde-a lungul veacurilor. Ar fi fost nevoie de un Iosif Sava însecolul XVIII, va fi nevoie și în mileniul care vine. Imaginea lui,străpuns de tuburi însângerate, cu marcaje de vopsea albastră pepiele, cu pieptul năpădit de muște, ridicându-se și coborând înfluturarea mecanică a respiratorului artificial, nu pot s-o percepdecât ca pe o realitate virtuală, desenată de un computerdement.

Fără Iosif Sava mă simt din nou descoperit, fără pavăză în fațalumii sălbatice. Toată copilăria și adolescența m-a chinuit jenaneputinței de a trăi: importante erau cărțile, sălile decinematograf, o frază, o privire, un sunet alb pierdut în culori depoză veche, aceea era viața reală și adevărată. Resimțeam asta înfața celorlalți ca pe un șancru în obraz, ca pe un stigmat deinferioritate definitivă, care trebuia ascuns cu grijă. Din primaclipă în care ne-am întâlnit, Iosif Sava mi-a luat această spaimăcu mâna. Lângă el, nu te mai simțeai un bezmetic, un vânător de caiverzi, un poet în cel mai rău și de dispreț sens al cuvântului.Lângă el, în spațiul fermecat al Seratei, părea foarte firesc săatârni totul de o frază, de o privire, de un sunet alb pierdut înculori de poză veche. Lângă el, o carte de acum un veac deveneamult mai importantă și actuală decât știrile zilei, muzica,religia, arta păreau la fel de fierbinți ca programul deprivatizare. Și oricât de tăioasă ar fi fost o controversă, nu lăsaniciodată ura să-și facă loc în Serata sa: finalul însemnaîntotdeauna întoarcerea într-un amfiteatru senin de Grecieveche.

Iosif Sava a fost singurul care, în acești ani ai politicii,negoțului și tâlhăriei, a oferit omului de cultură un refugiupentru demnitate. S-a opus cu toată ființa lui căruntă și distinsăasaltului mârlăniei, pragmatismului feroce, ignoranței mulțumite desine, rânjetului dizolvant, kitschului dezlănțuit, divertismentuluicretin. Și lumea aceasta nouă, de orori și porcării colorate, nul-a iertat….(Citeștemai departe în pagina următoare)

Inchide