Nu îl acuz pe cetățeanul Huidu înainte s-o facă organele în drept. Persoana cetățeanului Huidu nu-mi spune nimic, nici de bine, nici de rău. Ceea ce nu pot să nu comentez e atitudinea altor cetățeni ai acestei țări, nu puțini.
Ș. Huidu e omul de la televizor. Se uită lumea la el. Asta pare să confere respectivului o imunitate mai solidă decât cea parlamentară, comparabilă cu cea a nomenclaturii comuniste. Când Nicu Ceaușescu omora oameni cu mașina pe trecerea de pietoni, miliția, procuratura, medicina legală își dădeau patriotic mână cu mână ca să-l scoată basma curată pe prințișorul scelerat. Nu era dat la televizor. Acum, Nicu Ceaușescu e dat la televizor și nu mai e un alcoolic criminal, e un băiat bun, o victimă a „ălora”, un filosof băgat pe nedrept în pușcărie, care face rating și după moarte.
Și Huidu face rating după moarte, dar după moartea altora. Prima TV a difuzat pe loc o emisiune „Cârcotașii” după anunțarea accidentului. Înspăimântător de mulți sunt cei care pe internet sau la televizor „îi iau apărarea” lui „Șerban” înainte ca să fi fost acuzat de ceva. Ei se declară alături de starul tv, care e întreg împreună cu familia lui, de familiile celor striviți în loganul dat peste cap pe contrasens de „tancul” lui Huidu nu zice nimeni nimic. Problema e dacă o să mai poată Huidu să-și facă emisiunile umoristice…
Citește și Rinocerul și miracolul
Citește și Sentimentul românesc al ființei în gip
În clipa asta apare la televizor compătimitoarea „oficială” a lui Ceaușescu jr., avocata Paula Iacob. Dânsa dă o înaltă apreciere „stilului care a creat o idee la televizor” al lui Huidu, fapt de care nu se poate ca autoritățile să nu țină seama. Ce dacă simpaticul Huidu a mai avut carnetul suspendat pentru călcarea liniei continue și depășirea vitezei legale cam în același loc, oricine conduce, mai greșește, cugetă femeia de drept Iacob.
Încerc să mi-l imaginez pe Ș. Huidu, după ce a trecut „cu bine” de tot „ghinionul” ăsta, într-o nouă emisiune cu rating, făcând glume. La televizor.
PENTRU COMENTARII, VĂ AȘTEPT ȘI PE PAGINA FACEBOOK GÂNDUL
Citește și Conferință de presă de la IPJ Brașov: „Huidu este cercetat pentru ucidere din culpă, riscă 8 ani de închisoare”. Huidu a fost audiat la spital