Misterul care se învârte în jurul CRUCII fostului președinte Ion Iliescu: Lipsește un detaliu foarte important

Publicat: 06 08. 2025, 15:37
Actualizat: 06 08. 2025, 15:41

Sicriul fostului președinte al României, Ion Iliescu,a fost depus la Palatul Cotroceni pentru ca cetățenii români să-i aducă un ultim omagiu și să-și ia rămas bun.

Un detaliu important a fost remarcat pe crucea primului președinte al României postdecembriste: toți românii botezați în rit creștin-ortodox ar sesiza acest amănunt.

Pe cruce apar:

  • Numele persoanei decedate: Ion Iliescu
  • Anul nașterii: 1930
  • Anul morții: 2025

Lipsesc inițialele „INRI”, inscripționate pe crucile decedaților creștin-ortodocși.  Ion Iliescu a declarat că a fost botezat creștinește, dar a ales să devină liber cugetător.

„Domnule Iliescu, credeți în Dumnezeu?”

Așa cum a dezvăluit la dezbaterea electorală pentru alegerile prezidențiale din 1996 (pe care avea să le piardă) după ce a fost întrebat de candidatul PNȚ-CD Emil Constantinescu dacă crede în Dumnezeu,  Ion Iliescu, care era președintele de atunci,  a spus că în evoluția sa s-au produs „deplasări”, dar a rămas pătruns de elementele fundamentale ale credinței și ale moralei creștine.

Emil Constantinescu: „Domnule Iliescu, credeți în Dumnezeu?”

Ion Iliescu: „Domnule Constantinescu, eu m-am născut într-o familie de oameni evlavioşi, am fost botezat în Biserica Ortodoxă Română şi am aceastaă calitate. Sigur, în evoluţia mea intelectuală s-au produs anumite deplasări, dar am rămas pătruns de elementele fundamentale ale credinţei şi ale moralei creştine. Eu sunt mai moral şi mai creştin decât mulţii alţii care îşi etalează public această credinţă”.

Fostul președinte a crezut în existența istorică a lui  Iisus Cristos, pe care l-a descris drept un „rebel care a făcut o mare revoluție în gândire”.

„Iisus a făcut o mare revoluție în gândire. A fost un rebel din acest punct de vedere, că și-a permis să spună că toți oamenii sunt egali. E adevărat, în fața lui Dumnezeu”, declarase Iliescu într-un interviu.

Ce înseamnă „INRI”

În limba latină, INRI sunt inițiale care provin de la titlul din limba latină „Iesus Nazarenus Rex Iudaeorum”, adică „Iisus Nazarineanul Regele Iudeilor”.

Această inscripţie a fost, potrivit Evangheliei după Ioan, scrisă de Pilat din Pont pe însemnarea pe care a amplasat-o deasupra crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Cristos.


Sursa Foto: Profimedia

Autorul recomandă: