Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu: „Tema imaginatelor restricții de Paști de anul acesta este una momentan ireală”

Publicat: 09 03. 2021, 21:58
Actualizat: 09 03. 2021, 23:05
Reacția BOR despre obligativitatea educației sexuale în școli: Documentul OMS invocat de apostolii sexualizării vorbește de masturbare și auto-stimulare. Este un atentat la inocența copiilor / Mediafax Foto

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a vorbit despre posibilele restricții de Paști de anul acesta: „Deciziile realiste referitoare la perioada pascală vor fi rodul exclusiv al unui dialog absolut obligatoriu dintre autorități și cultele religioase”, este concluzia acestuia.

Tema imaginatelor restricții de Paști de anul acesta este una momentan ireală, iar cei ce se căznesc să-i confere o artificială consistență, persoane din Biserică sau din afara ei, au fie un discutabil gust pentru situații limită și conflictuale majore, fie incapacitatea crasă de a învața ceva din trecutul recent. Altfel, cum să te trezești că programezi cu luni înainte restricții imaginabile sau nu? Restricții care raportate la cel mai ordonat și curat spațiu privat de utilitate publică din societate, acela al bisericilor, trebuie cântărite totdeauna de acum înainte cu cel mai fin discernământ dobândit dintr-o recentă și dureroasă experiență”, a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, citat de Mediafax.

El precizează că nu a existat „și nici nu putea să existe” anul acesta vreo discuție oficială despre restricții de Paști.

Nu este corect să declanșăm speculații în marginea unei probleme majore, imposibil de estimat acum. Indiferent de context, deciziile realiste referitoare la perioada pascală vor fi rodul exclusiv al unui dialog absolut obligatoriu dintre autorități și cultele religioase. Un dialog lucid, onest, inter-instituționalizat, căruia nu i se face niciun serviciu prin lansarea în spațiul public a unei teme false, menită să creeze tensiuni inutile între stat și cultele religioase (ai căror membrii compun covârșitoarea societate civilă), și să inducă un nefiresc orizont sumbru de așteptare în societatea creștină din România”, a mai spus Bănescu.

IPS Teodosie îl liniștește pe credincioșii din Constanța: „Bisericile nu se vor închide la noi, să luptăm împreună și să ne mărturisim credința”

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, îi liniștește pe credincioși și susține că autoritățile nu vor închide bisericile din Constanța din cauza epidemiei de Covid 19.

Nu se vor închide la noi, să luptăm împreună și să ne mărturisim credința”, este mesajul principal al lui Teodosie.

Arhiepiscopul Tomisului a făcut declarațiile, în contextul îm care în spațiul public au apărut unele discuții despre posibilitatea instituirii unor noi măsuri de restricție din cauza înmulțirii cazurilor de infectare cu virusul SARS CoV-2.

Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, despre slujba de Înviere din acest an: Vedem dinamica epidemiologică

Organizarea slujbei de Înviere din acest an va fi în directă legătură cu dinamica epidemiologică, a anunțat Andrei Baciu, vicepreşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţii de Vaccinare împotriva COVID-19 (CNCAV).

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu, a fost întrebat, în conferinţă de presă, care sunt recomandările MS în ceea ce priveşte slujba de Înviere.

Creştinii sărbătoresc Paştele Catolic în acest an în 4 aprilie, iar Paştele Ortodox, în 2 mai.

Calendar creștin ortodox, 10 martie 2021. Ce sfinți sunt pomeniți în această zi

Sfinții Mucenici Codrat, Ciprian, Dionisie, Pavel, Anecton și Crescent sunt pomeniți de Biserica Ortodoxă în data de 10 martie.

Tot pe 10 martie se face pomenirea:

  • Sfintei Cuvioase Anastasia;
  • Sfântului Marcian;
  • Sfântului Mucenic Mihail din Agrafa.

Joi, 11 martie, facem pomenirea Sfântului Sofronie, patriarhul Ierusalimului. (Sursa: CrestinOrtodox.ro)