5 lucruri pe care trebuie să le știi despre boala care nu ține cont de vârstă și apare tot mai des în ultimii ani

Publicat: 21 01. 2018, 16:57

Dincolo de definiția bolii, trebuie să fim conștienți de alte câteva lucruri: boala nu se vindecă, nu apare exclusiv la persoanele în vârstă și există câteva semne care ne pot trimite la un control, dar și câteva lucruri pe care le putem face pentru a ne păstra creierul cât mai mult timp în stare optimă de funcționare. Iată ce trebuie să știm despre temuta boală Alzheimer:

Nu este obligatoriu să fii bătrân ca să te îmbolnăvești
Este adevărat că riscul de a face boala crește dramatic odată ce ai trecut de 65 de ani, dar un procent de 5% din populație face boala mult mai devreme, uneori chiar de la 30 de ani. Acest tip de boală este în general asociat cu mutații ale genelor APP, PSEN1 și PSEN2. Deși există teste genetice care pot depista mutațiile din aceste gene (ca și în cazul mult mai faimoaselor gene care predispun la cancerul de sân), nu este recomandată testarea, dintr-un motiv cât se poate de simplu: nu există nici un mod de a preveni boala, așa că descoperirea faptului că una dintre aceste gene a suferit mutații nu face decât să provoace anxietate, nu ajută în nici un fel.

Dacă uiți numele cuiva, nu intra în panică
Majoritatea lapsusurilor de memorie ale celor aflați la 30, 40 sau chiar 50 de ani sunt cauzate de o combinație de factori precum îmbătrânirea normală, stresul sau multitasking-ul. Dacă ai 60 sau 70 de ani și uneori uiți să plătești o factură sau numele prietenei unei prietene, este de asemenea normal. La polul opus, dacă dintr-o dată nu mai știi cum să faci un lucru pe care îl faci săptămânal de foarte mulți ani sau dacă uiți ziua copilului tău, acestea pot fi semne de Alzheimer.

Vasele și tigăile din aluminiu nu sunt o problemă
Expunerea la aluminiu a fost incriminată încă din anii 60 ca fiind o posibilă cauză de Alzheimer, dar nici un studiu nu a descoperit o legătură între acestea. Și aici nu au intrat în discuție doar vasele de gătit, ci și plombele dentare și vaccinurile. Ba dimpotrivă, studiile au arătat că vaccinul antigripal pare să ofere o anumită protecție împotriva bolii. Cât despre plombe, problema a apărut din cauza faptului că acestea erau făcute dintr-o combinație care conținea și mercur, dar studiile au demonstrat că acesta este în cantitate atât de mică încât nu ar avea cum să fie toxic pentru creier.

Citește continuarea în CSID!