Acneea ar putea deveni NETRATABILĂ

Publicat: 08 07. 2016, 15:53
Actualizat: 31 01. 2018, 17:55

Un studiu recent realizat de cercetătorii din Marea Britanie arată că în viitor s-ar putea ajunge la dezvoltarea unei tulpini numită „super acnee”, care nu va mai răspunde la niciun fel de antibiotic. Astfel, medicii avertizează că dacă un tratament nu dă rezultate în decurs de trei luni de zile, pacienții ar trebui să se prezinte la specialiștii dermatologi, mai ales din cauza riscului crescut de dezvoltare a cicatricilor. 

„Este cu siguranță o preocupare pe care atât pacienții, cât și medicii specialiști ar trebui să o ia în serios”, a explicat medicul dermatolog Heather Whitehouse. 

Un studiu prezentat în cadrul Conferinței British Association of Dermatologists, desfășurată în Marea Britanie, arată că medicii au prescris tratamente pe baza de antibiotice persoanelor care aveau acnee pentru o perioada de șase luni și jumătate înainte să îi trimită pe aceștia la medicii dermatologi. 

La respectiva conferință a fost prezentat cazul unui pacient căruia i-au fost prescrise atibiotice pentru tratarea acneei pentur o perioadă de 7 ani. 

„Această abordare ar putea determina aparția unei bacterii intitulate „Propionibacterium acnes” care va îngreuna tratarea problemelor tenului. Ceea ce este îngrijorător este că utilizarea antibioicelor pe cale orală duce la dezvoltarea rezistenței unor bacterii care au legătură cu acneea”, a explicat medicul care a condus acest studiu, Alison Layton. 

Medicii susțin că antibioticele sunt doar o alternativă la tratarea problemelor de ten, însă, dincolo de ele, există și alte opțiuni. Aflată într-o fază incipientă, acneea poate fi tratată cu diverse creme. De asemenea, cremele ar trebui să ia locul antibioticelor, odată ce acestea își fac treaba.  

„Ceea ce dorim nu este să stopăm recomandarea tratamentelor pe beză de antibiotice pentru problema acneei, ci să fim mai responsabili atunci când prescriem astfel de tratamente”, concluzionează Heather Whitehouse.