Avertismentul medicilor: pe viitor, aceste boli vor ucide mai mulți oameni decât cancerul

Publicat: 11 12. 2014, 18:29

Studiul intitulat „Analiza privind rezistența antimicrobiană” a fost comandat de guvernul britanic la începutul anului, pe fondul îngrijorărilor care țin de infecțiile rezistente la medicamente, precum E.coli, malaria și tuberculoza, scrie cnbc.com.

Raportul citează statisticile RAND Europe și KPMG și sugerează că afecțiunile rezistente la medicamente, care au ucis 700.000 de persoane în acest an, vor cauza 10 milioane de decese până în 2050, dacă autoritățile medicale din întreaga lume nu vor lua măsuri urgente.

Utilizarea antibioticelor este în creștere la nivel global, dar numărul medicamentelor noi se află în scădere. Dacă aceste medicamente vor deveni ineficiente, economia va fi puternic afectată, deoarece oamenii bolnavi nu vor mai putea lucra. Din nefericire, bolile care erau cândva tratabile vor deveni din nou incurabile, precizează surse medicale.

Dezvoltarea unor noi antibiotice necesită timp și bani, dar se dovedesc a fi ineficiente. Ca urmare, multe companii farmaceutice au încetinit ritmul de dezvoltare a noilor medicamente. „Bolile rezistente la medicamente reprezintă una din cele mai mari riscuri globale”, a declarat Nick Stern, președintele Academiei Britanie, profesor de economie și guvernanță în cadrul London School of Economic și fost economist-șef al Băncii Mondiale. Însuși premierul englez David Cameron a avertizat că lumea ar putea intra într-o „eră întunecată a medicinei”, dacă problema nu va fi rezolvată.