Ce gafă a făcut Casa Națională de Asigurări de Sănătate: „Cardurile nu au ajuns în posesia lor”

Publicat: 18 01. 2015, 17:59

La două luni după decesul mamei sale, o femeie din Hunedoara a primit acasă un plic care conținea cardul de sănătate al decedatei, informează stirileprotv.ro. „Este al naibii de trist. Suntem numai niște numere. Dacă s-au bifat, bine, dacă nu, nu”, a declarat R.S. Reprezentanții CJAS Hunedoara recunosc că nu este un caz singular. De exemplu, în județul Hunedoara au fost emise 3.200 de carduri pe numele unor morți. Autoritățile susțin că au verificat situația și doar 300 de asemenea carduri ar fi ajuns la familiile decedaților.

„Baza de date pentru care s-au făcut cele 13 milioane de carduri la nivel național s-a operat din 2012 și este logic ca până în prezent anumite persoane să fie decedate. Cardurile nu au ajuns efectiv în posesia titularilor decedați”, a declarat Ovidiu Bandea, purtătorul de cuvânt al CJAS Hunedoara. Cardurile nu vor fi activate și se vor întoarce la casele județene de pensii, unde sunt păstrate un timp în arhive, apoi ajung la CNAS, pentru a fi distruse.