Mii de școli închise în Coreea de Sud din cauza unor temeri provocate de unui coronavirus

Publicat: 09 06. 2015, 07:37

Coronavirusul MERS-CoV, considerat o rudă mai letală, dar mai puțin infecțioasă a Sindromului respirator acut sever (SARS), soldat cu aproape 800 de morți la nivel mondial în 2003, generează îngrijorări în Coreea de Sud. Aproximativ 2.500 de persoane au fost plasate în carantină, în timp ce aproape 2.000 de șoli, majoritatea din Seul și din provincia vecină Gyeonggi, au fost închise din cauza epidemiei.

Potrivit autorităților, epidemia de MERS-CoV a afectat 87 de persoane în Coreea de Sud, dintre care 23 doar în ultimele 24 de ore.

Ultima persoană decedată în Coreea de Sud din cauza epidemiei de MERS-CoV este un octogenar din Daejon, la 140 de kilometri sud de capitala Seul, potrivit Ministerului Sănătății.

Însă coronavirusul, pentru care nu există un tratament sau vaccin, nu ar urma să fie transmis la scară largă, potrivit unui specialist.

„Contaminările vor continua la un nivel redus”, a spus Ho Pak-Leung, din cadrul Universității din Hong Kong.

Majoritatea noilor contaminări au avut loc în centrul medical Samsung din Seul, unde 900 de persoane au fost plaste sub observare. În prezent, contaminarea cu coronavirusul MERS-CoV este limitată la spitale, între bolnavi, familii și personalul medical. Primul caz, raportat pe 20 mai, a fost al unui bătrân, în vârstă de 68 de ani, diagnosticat în urma unei călătorii în Arabia Saudită.

Auoritățile sud-coreene, acuzate că au reacționat cu întârziere pentru a identifica potențialii transmițători după diagnosticarea primei persoane infectate, au promis duminică o campanie pe „toate azimuturile” pentru a limita răspândirea epidemiei.

O echipă a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) a sosit luni, la Seul, pentru a oferi asistență autorităților sanitare sud-coreene.

Sute de evenimente publice, excursii școlare și manifestații sportive au fost anulate în Coreea de Sud.

Peste 20 de țări au fost afectate de acest virus. În Arabia Saudită, peste 950 de persoane au fost contaminate începând din 2012, dintre care 412 au decedat.