Motivul pentru care vârstnicii ar trebui să mănânce pește

Publicat: 18 11. 2014, 10:48

Persoanele în vârstă care obișnuiesc să mănânce pește prezintă un risc scăzut de a avea probleme cu auzul. Concluzia le aparține cercetătorilor americani, care au constatat că obiceiurile alimentare pot influența pierderea naturală a auzului.

Studiul a fost realizat pe femei, dar nu există niciun motiv pentru care rezultatele să nu se aplice și bărbaților, notează Agerpres. Cercetarea a durat circa 20 de ani și a cuprins 65.000 de participante. Obiceiurile lor alimentare au fost puse în relație cu cazuri de pierdere naturală a auzului (fără cauza traumatice), fenomen extrem de frecvent, asociat cu înaintarea în vârstă.

Unul din rezultatele cele mai relevante arată că femeile care mănâncă de cel puțin două ori pe săptămână pește — indiferent de care — prezintă un risc cu 20% mai mic să li se altereze auzul față de cele care consumă rar sau deloc.

Consumul regulat de pește permite prevenirea — într-o oarecare măsură — a tulburărilor auditive legate de îmbătrânire și, în orice caz, întârzierea declanșării sau atenuarea amploarei fenomenului, apreciază cercetătorii. Ei adaugă că și consumul de crustacee poate avea același rol benefic.