O INFECȚIE răspândită în întreaga lume câștigă tot mai mult teren în lupta cu ANTIBIOTICELE

Publicat: 06 04. 2019, 18:44

Acestă infecție se dezvoltă cu precădere la oamenii care au un sistem imunitar slăbit și, se pare, se răspândește pe întreg globul, fiind semnalate cazuri în diferite state. 

În ultimii cinci ani, a fost depistată într-o unitate neonatală din Venezuela, în Spania, iar un centru prestigios din Marea Britanie a trebuit să fie închis din cauza ei. De asemenea, au fost cazuri și în India, Pakistan și Africa de Sud, potrivit The New York Times

Recent au fost depistate infecții și la pacienți din Illinois, New York și New Jersey ceea ce a determinat Centrul de Control și Prevenție al Bolilor să catalogheze acest „germene” drept „amenințare urgentă”. 

În luna mai a anului trecut, un bărbat în vârstă a fost internat în spitalul „Muntele Sinai” din New York pentru o operație abdominală. La scurt timp după aceea, medicii au descoperit în testele de sânge infecția Candida auris și l-au izolat, însă pacientul a murit după 90 de zile de spitalizare. Potrivit cercetărilor, infecția nu a dispărut, ci s-a impregnat în toată camera în care fusese spitalizat bărbatul. Răspândirea ei a fost atât de gravă încât a fost nevoie de înlocuirea tavanului și a pardoselii.

„Totul ieșise pozitiv – pereții, ușile, patul, draperiile, telefoanele, chiuveta, masa…”, a declarat Președintele spitalului, Dr. Scott Lorin.

C. auris este o infecție foarte puternică deoarece este rezistentă la majoritatea medicamentelor antifungice, devenind astfel un nou exemplu a uneia dintre cele mai dificile amenințări la adresa sănătății în întreaga lume: creșterea numărului de infecții rezistente la medicamente. 

Antibioticele și antifungicele sunt ambele esențiale pentru combaterea infecțiilor la oameni, dar antibioticele sunt de asemenea utilizate pe scară largă pentru prevenirea bolilor la animalele de fermă, iar antifungicele sunt aplicate și pentru a preveni putrezirea plantelor agricole. Unii oameni de știință citează dovezile potrivit cărora utilizarea agresivă a fungicidelor asupra culturilor contribuie la creșterea numărului de ciuperci rezistente la medicamente, care infectează oamenii.

C. auris, contractată de bărbatul din spitalul „Muntele Sinai”, este una dintre zecile de bacterii și ciuperci periculoase care au dezvoltat rezistență. Totuși, ca majoritatea, este o amenințare care este practic necunoscută publicului.

Aproape jumătate dintre pacienții care contractă C. auris mor în 90 de zile, conform C.D.C. (n.r. Centers of Disease Control and Prevention – Centrul de Control și Prevenție al Bolilor ). Cu toate acestea, experții lumii nu au reușit să descopere locul de origine al infecției. 

Potrivit specialistului în boli infecțioase Rhodes, care a lucrat la anihiliarea focarului ce a avut loc în Londra, ciuperca se poate găsi „pe toate – cartofi, fasole, grâu, tot ce vă puteți gândi, roșii, ceapă. Noi căutăm acest lucru prin utilizarea de antifungicide pe culturi.”

Unul dintre cele mai mari focare din Europa a avut loc în Spania unde 372 de pacienți (internați în același spital) erau purtătorii germenului, dar nu manifestau simptome, iar 85 de pacienți aveau infecția în sânge. Din aceștia, se pare, 41% au murit în mai puțin de 30 de zile.