Săpunul antibacterian a fost interzis în SUA. Descoperirea îngrijorătoare făcută de americani

Publicat: 04 09. 2016, 14:44
Actualizat: 05 09. 2016, 13:53

O astfel de hotărâre ar fi binevenită și în țara noastră, spun medicii dermatologi, potrivit B1.

Un an este termenul dat producătorilor de săpunuri antibacteriene din Statele Unite ale Americii pentru a-și modifica produsele ori pentru a le scoate de la vânzare.
Asta după ce Autoritatea de Reglementare în Domeniul Alimentar și al Medicamentelor a stabilit că nu există nicio dovadă științifică a faptului că produsele antibacteriene sunt mai eficiente decât apa și săpunul obișnuit. Din contră, anumite date sugerează faptul că ingredientele antibacteriene pot face mai mult rău decat bine pe termen lung.

„Dacă stăm să ne gândim logic, până la inventarea săpunurilor antibacteriene, lumea a trait foarte bine folosind săpunurile obișnuite, care, dacă sunt folosite corect, sunt probabil cea mai bună protecție împotriva infecțiilor”, a susținut medicul Cătălin Popescu.

Săpunuri bacteriene produc frecvent reacții iritante și alergice și au un efect agresiv asupra pielii, spune medicul:

„Întotdeauana, cand avem o sursă de apă și săpun la îndemână, e o varianta mai bună decât să folosim de exemplu dezinfectante pe bază de alcool, acele dezinfectate care se găsesc sub forma de șervetele sau sticluțe. Pentru că sunt mai agresive pe piele și dacă ne degresează foarte puternic pielea, ne pot chiar crește riscul la infecții, nu să ni-l reducă”.