STUDIU. Aspirina poate încetini degradarea creierului

Publicat: 13 10. 2012, 11:07
Actualizat: 19 05. 2015, 22:36

Persoanele care iua regulat aspirină prezintă un risc scăzut de a suferi de Alzheimer, deoarece acest medicament are capacitatea de a încetini degradarea creierului.

Aceasta este concluzia unui studiu suedez realizat pe un eșantion de 500 de femei cu risc, cu vârste cuprinse între 72 și 90 de ani. Rezultatele au arătat că voluntarele care au luat aspirină timp de cinci ani au obținut rezultate mai bune la testele de capacitate mentală, scrie Agerpres.

Oamenii de știință suedezi susțin că medicamentul ar putea încetini degradarea cerebrală, cel puțin la femeile în vârstă care prezintă un risc crescut să dezvolte o boală cardiovasculară.

Dacă aspirina poate încetini degradarea capacității cognitive la femeile în vârstă, concluziile studiului arată că aceasta nu influențează viteza cu care femeile dezvoltă o eventuală demență.

Tocmai despre această diferență între capacitatea mentală și demență vorbește doctorul Simon Ridley, director de cercetări la Centrul de cercetări britanic asupra bolii Alzheimer, sfătuind pacienții să nu treacă la automedicație, „în încercarea de a evita demența”.

El spune că studiul menționat, ca și cele anterioare, nu demonstrează niciun efect pozitiv al aspirinei asupra demenței. Mai mult, nu se cunosc efectele pe termen lung ale consumului regulat de aspirină. „Nu știm care sunt riscurile pe termen lung ale consumului regulat de aspirină. Avantajele prevăzute pot fi contracarate, de exemplu, de ulcere și sângerări grave”, arată doctorul Kern.