STUDIU. Cu cât îți prelungești viață dacă faci sport la bătrânețe și renunți la fumat

Publicat: 02 09. 2012, 15:03
Actualizat: 09 08. 2014, 23:32

Persoanele în vârstă care au un stil de viață sănătos, ceea ce presupune o dietă echilibrată din punct de vedere nutrițional și practicarea sportului în mod regulat, își pot prelungi viață cu până la 6 ani. La această concluzie au ajuns un grup de oameni de știință de la Universitatea Stockholm, din Suedia, notează Daily Mail.

Cercetătorii au constatat că persoanele trecute de 75 de ani care au un stil de viață sănătos și care au renunțat la fumat, pot trăi cu cinci ani mai mult în cazul femeilor și cu șase ani în cazul bărbaților.

Pentru a ajunge la această concluzie, specialiștii suedezi au măsurat speranța de viață a unui grup de vârstnici trecuți de 75 de ani, analizând factori care țin de stilul de viață, activitățile sportive și cele sociale. Experții au mai ținut cont și de nivelul de educație al subiecților, de vârsta și de sexul persoanelor implicate în studiu.

Datele cercetării, publicate în British Medical Journal (BMJ), arată că volunarii, în număr de peste 1.800, au fost monitorizați pe o perioadă de 18 ani. Pe parcursul studiului, 92% dintre persoanele implicate în cercetare au murit, dar jumătate dintre persoanele care sunt încă în viață au peste 90 de ani, majoritatea dintre subiecți fiind femei.

Rezultatele obținute de oamenii de știință mai arată că speranța de viață a voluntarilor a fost mai crescută în rândul celor care aveau un nivel crescut de educație, care aveau un stil de viață sănătos, erau sociabili și erau implicați în activități sportive.

Fumatul joacă și el un rol important în ceea ce privește longevitatea. Datele studiului arată că persoanele care aveau acest viciu au murit cu un an mai devreme decât cele care nu erau fumătoare.

Sportul joacă are și el un efect puternic asupra creșterii speranței de viață, spun cercetătorii. Expercițiile fizice făcute regulat prelungesc cu doi ani speranța de viață.

„Adoptarea unui stil de viață sănătos prelungește viața chiar și în cazul persoanelor diagnosticate cu boli cronice. Rezultatele obținute de noi sugerează faptul că urmarea unei diete echilibrate, includerea sportului în activitățile cotidiene și renunțarea la fumat sunt aspecte care ne ajută să trăim mai mult”, Debora Rizzuto, coordonatoarea studiului.