STUDIU. Persoanele diagnosticate cu urticarie obișnuiesc să ia tratament fără prescripție medicală

Publicat: 01 10. 2014, 20:15
Actualizat: 21 03. 2019, 06:27

Un studiu al Jurnalului Britanic de Dermatologie a relevat că dintre pacienții diagnosticați cu urticarie spontană cronică, la nivel european, 86% au prezentat tulburări emoționale, precum anxietate sau depresie, 84% au simțit impactul negativ asupra vieții sociale și 71% au întâmpinat dificultăți în viața de familie din cauza izolării sociale autoimpuse, a stării de tristețe continuă, a lipsei de energie, dar și de somn.

„Urticaria spontană cronică este o formă severă a urticariei care se manifestă prin apariția spontană a papulelor roșii și umflate, a mâncărimii și, uneori, prin umflături în straturile profunde ale pielii – angioedem. Spre deosebire de urticaria acută, unde simptomele se diminuează pe măsură ce sunt tratate, în cazul urticariei cronice, acestea pot fi permanente sau pot reapărea și persista timp îndelungat”, a declarat prof. dr. Călin Giurcăneanu, Președinte Societatea Română de Dermatologie (SRD).

„Din cauza simptomelor severe ale afecțiunii, calitatea vieții pacienților este drastic redusă: cercetările la nivel european au arătat că indicatorii de sănătate ai pacienților cu urticarie spontană cronică sunt la același nivel cu ai celor care suferă de boli cardiovasculare”, a adăugat dr. Alin Nicolescu, Secretar General Societatea Română de Dermatologie (SRD).

Urticaria poate afecta pacienții indiferent de vârstă sau de sex, dar s-a constatat că cel mai des sunt diagnosticate persoanele cu vârste între 20-40 de ani, în cea mai mare parte femei, deoarece acestea au un risc de două ori mai crescut de îmbolnăvire decât bărbații.

„Urticaria spontană cronică afectează pacienții pe fiecare palier al vieții: activitățile zilnice, starea de spirit, viața socială, activitățile din timpul liber, încrederea în sine. Un pacient cu urticarie spontană cronică se izolează de cele mai multe ori pe durata episoadelor, îi este rușine să iasă din casă, se luptă singur cu durerea și suferința asociate bolii, iar în perioadele în care viața își reintră în normal trăiește cu teama că oricând boala poate reveni. Acești pacienți au nevoie de acces la tratamentul care îi ajută să țină boala sub control”, a menționat Rozalina Lăpădatu, Președinte Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune (APAA).

În ceea ce privește tratamentul, la nivel european, raportul GA2LEN 2014 – Global Allergy and Asthma European Network a relevat faptul că 78% dintre pacienții diagnosticați cu această formă cronică a urticariei iau tratament fără prescripție medicală și dintre aceștia 33% îl iau regulat . Acest fapt se reflectă în creșterea costurilor indirecte sociale care provin din tratamente administrate greșit sau insuficient, care nu ajută pacientul în lupta cu boala și contribuie la deteriorarea stării de spirit a acestuia.

Un studiu de impact economic al urticariei efectuat în SUA a demonstrat că deși prevalența urticariei spontane cronice este scăzută – 0,04% – costurile tratamentelelor sunt uriașe, ajungând la 244 milioane dolari pe an, împovărând astfel sistemul de sănătate.

„1% din populația globului se luptă cu simptomele și consecințele negative ale urticariei spontane cronice, iar dificultatea este că aceste simptome pot persista și până la 6 săptămâni. Tocmai de aceea este esențial ca pacienții să primească tratamentul corespunzător și să îl urmeze conform indicațiilor medicului. Din păcate, în România, în acest moment, tratamentul care poate ameliora simptomele urticariei cronice și îmbunătăți calitatea vieții pacienților nu este disponibil în regim compensat. Iar acest lucru este resimțit nu doar la nivelul pacientului, ci și la nivel macroeconomic, întrucât costurile de tratament cresc, atât cele directe legate de terapia medicamentoasă prescrisă, dar și cele indirecte cauzate de tulburările emoționale, performanța scăzută, absenteismul la locul de muncă”, a concluzionat prof. dr. Diana Deleanu, Președinte Societatea Română de Alergologie și Imunologie Clinică (SRAIC).

Alergiile pot deveni cea mai frecventă cauză a afecțiunilor cronice în Uniunea Europeană, având în vedere că în acest moment, între 44 și 76 milioane persoane suferă de afecțiuni alergice și ale căilor aeriene. Aproximativ 90% dintre pacienți sunt insuficient tratatați sau chiar netratați, ceea ce are un impact socio-economic major din cauza absenteismului și a reducerii productivității muncii cauzate de afecțiunile alergice.