STUDIU. Vaccinarea împotriva gripei sezoniere previne apariția infarctului

Publicat: 31 10. 2012, 18:35
Actualizat: 30 07. 2014, 00:29

Persoanele care se vaccinează împotriva gripei sezoniere prezintă un risc scăzut de a suferi un infarct miocardic. Cel puțin așa susțin oamenii de știință canadieni, care au constatat că acest vaccin reduce cu 50% riscul de a suferi un infarct miocardic.

Datele studiului mai arată că persoanele care se vaccinează împotriva gripei sezoniere prezintă un risc de deces cu 40% mai mic, spre deosebire de cele care nu se vaccinează.

În cadrul cercetării, dr. Jacob Udell, cardiolog la Women’s College Hospital și la Universitatea din Toronto, și colegii săi, au examinat alte patru studii realizate pe un total de 3.000 de persoane cu vârsta medie de 60 de ani – dintre care unii participanți aveau antecedente cardiace, scrie NBC News.

Voluntarii celor patru studii au primit, în mod aleator, câte o doză de vaccin antigripal, un vaccin placebo sau nu au primit nimic, după care li s-a monitorizat starea de sănătate timp de un an. Rezultatele indică faptul că „este posibil ca vaccinul antigripal să fie de fapt un vaccin și pentru inimă”, a declarat Udell.

În anul ce a urmat vaccinării s-au înregistrat 187 de cazuri de infarct miocardic, dintre care 65 s-au soldat cu decese. Indiferent de existența antecedentelor cardiace ale participanților la studiu, din punct de vedere statistic, persoanele care au primit vaccinul antigripal au fost supuse unui risc substanțial mai scăzut de a suferi un infarct sau de a muri din cauza unui astfel de accident coronarian.

Dr. Sarah Samaan, cardiolog la Women’s Cardiovascular Institute din cadrul Baylor Heart Hospital din Plano, Texas, explică această relație prin reducerea inflamației din organism. Atunci când cineva se îmbolnăvește de gripă, crește nivelul substanțelor inflamatorii din sânge, pentru a lupta împotriva infecției, iar inflamația vaselor de sânge poate declanșa crize coronariene. Vaccinul antigripal, protejează, evident, împotriva gripei, și astfel preîntâmpină apariția procesului inflamator asociat stărilor gripale.

„Acest lucru se întâmplă pentru că inflamația poate face ca plăcile de colesterol depuse pe artere să devină instabile”, a explicat dr. Samaan. Plăcile instabile de colesterol ajung să dezvolte mici fisuri, care duc la formarea cheagurilor de sânge, care la rândul lor blochează fluxul de sânge din artere, provocând un infarct miocardic, dacă arterele duc la inimă, sau un infarct cerebral, dacă aceste artere ajung la creier, a mai precizat ea.