Toxina ascunsă care ar putea explica explozia cazurilor de CANCER intestinal la tineri. Deteriorează ADN-ul celulelor și generează mutații

Publicat: 29 04. 2025, 10:29
Sursa foto: Profimedia images

O toxină produsă de o bacterie comună ar putea fi responsabilă pentru creșterea alarmantă a cazurilor de cancer intestinal la persoane sub 50 de ani. Studiul, publicat în revista Nature, atrage atenția asupra riscurilor ascunse din primii ani de viață.

Cercetătorii americani au descoperit că o toxină produsă de anumite tulpini ale bacteriei E. coli, numită colibactină, ar putea contribui la apariția cancerului intestinal la vârste tot mai fragede. Toxina deteriorează ADN-ul celulelor intestinale și generează mutații care, în timp, pot duce la dezvoltarea bolii.

În ultimele decenii, numărul cazurilor de cancer intestinal la persoanele sub 50 de ani a crescut cu 22%, potrivit datelor citate de The Telegraph.

Peste 2.600 de tineri sunt diagnosticați anual în această categorie, iar mulți dintre ei nu prezintă factori de risc tradiționali, precum obezitatea, istoricul familial sau consumul de alcool și tutun.

Cum acționează colibactina

Studiul publicat în revista Nature arată că expunerea la colibactină în primii 10 ani de viață ar putea declanșa, pe termen lung, procese canceroase în intestin. Cercetătorii de la Universitatea din California, San Diego, au analizat aproape 1.000 de genomi de cancer intestinal și au descoperit că mutațiile cauzate de colibactină apar de 3,3 ori mai frecvent la pacienții sub 40 de ani decât la cei peste 70.

Tulpinile pks+ E. coli, care produc această toxină, nu pot fi identificate ușor, iar metodele actuale nu permit testarea uzuală a florei intestinale pentru colibactină. Deși majoritatea tulpinilor E. coli sunt inofensive, unele pot elibera toxine cancerigene.

„Se investighează dacă expunerea are loc în primele săptămâni de viață sau mai târziu, prin surse alimentare”, explică Dr. Paul Brennan, de la Agenția Internațională pentru Cercetarea Cancerului. Posibilele surse includ alimentele contaminate și apa netratată.

Mai mult, anumite tulpini producătoare de colibactină sunt folosite în formule de probiotice, motiv pentru care „sunt necesare mai multe cercetări pentru a aborda siguranța acestui aspect”, avertizează cercetătorii.

Cum îți poți reduce riscul de cancer intestinal

Deși legătura dintre toxină și cancerul intestinal este în continuare investigată, specialiștii recomandă măsuri clare pentru prevenție, cum ar fi consumul crescut de fibre din fructe, legume și cereale integrale, reducerea consumului de carne roșie și procesată, menținerea unei greutăți corporale sănătoase, activitate fizică regulată și, foarte important limitarea consumului de alcool.

Sophia Lowes, reprezentantă a Cancer Research UK, subliniază importanța vigilenței pentru a preveni riscul de cancer intestinal.

„Indiferent de vârsta pe care o aveți, dacă observați ceva care nu este normal pentru dvs., nu ignorați acest lucru, consultați medicul. În majoritatea cazurilor, nu va fi cancer, dar dacă este, depistarea timpurie poate face o diferență reală”.

Printre simptomele cancerului intestinal se numără modificările scaunelor (diaree, constipație, scaune moi), nevoia frecventă de a merge la toaletă și prezența sângelui în scaun.