Victimele meningitei: Ministerul Sănătății anunță că în 2017 s-au înregistrat 63 de cazuri

Publicat: 19 04. 2019, 08:28

„Inspectorii Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București au intervenit imediat ce au fost informați că la INI Bals este internată o pacientă în vârstă de 18 ani care a fost diagnosticată cu meningită meningococică, afecțiune care a dus la deces în cursul acestei zile. Conform procedurilor care se impun în acest caz, au fost stabiliți toți contacții direcți, elevii a două clase de curs și 10 dintre profesorii unui liceu din Capitală, cărora li s-au recoltat probe de exudat faringian și li s-a administrat antibiotic în doză unică în scop profilactic”, arată Ministerul Sănătății, într-un comunicat de presă remis joi seară MEDIAFAX.

Reprezentanții Ministerului Sănătății precizează că împreună cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București au luat decizia suspendării cursurilor vineri, 19 aprilie, pentru a se face în unitatea școlară decontaminarea și dezinfecția.

Infecția cu meningococ se transmite pe calea aerului, doar în cazul unui contact foarte apropiat cu o persoană bolnavă sau purtătoare. Microorganismul nu este rezistent în mediul extern, fiind foarte sensibil la variațiile de temperatură și uscăciune. În unele cazuri, rare , poate apărea o formă fulminantă a bolii (meningococemie) cu o rată mare de deces. Doar contactii apropiați sunt testați în vederea posibilului portaj al meningococului și li se aministreaza profilactic doză unică de antibiotic, precizează Ministerul Sănătății.

Pentru prevenirea meningitei meningococice sunt disponibile două tipuri de vaccin: unul pentru tipurile A, C,Y,W și altul pentru tipul B, care se administrează concomitent.

Ministerul Sănătății arată că, potrivit ultimelor date raportate de Centrul Național de Control al Bolilor Transmisibile, în 2017, au fost înregistrate 63 de cazuri de meningită meningococică, din care 13 persoane au decedat.

Joi, o elevă de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Capitală, confirmată cu meningită, a murit. Liceul a luat decizia suspendării cursurilor pentru ziua de vineri.