A ajuns România cimitirul de mașinilor din Europa? Raport incendiar al RAR: câte „rable” a descoperit în trafic în 2020!

Publicat: 03 03. 2021, 19:06
A ajuns România cimitirul de mașinilor din Europa? Raport incendiar al RAR: câte „rable” a descoperit în trafic în 2020! / Sursa FOTO: http://www.servicii-inmatriculare.ro

Un raport incendiar din partea RAR, filiala Vaslui, tinde să pună României eticheta de „cimitir al mașinilor uzate” din Europa. Conform datelor furnizate de Registrul Auto, aproximativ 80% dintre vehiculele verificate în cursul anului trecut pe raza județului Vaslui au fost găsite cu diverse nereguli tehnice sau legate de documente!

Grav este că autoritățile competente nu iau nicio măsură pentru a stopa astfel de situații.

RAR Vaslui: 80% din mașini, cu probleme tehnice

Potrivit unui comunicat de presă transmis de RAR, în urma controalelor mixte desfăşurate împreună cu Poliţia Rutieră, în acest judeţ au fost aplicate 1.528 de amenzi contravenţionale şi au fost retrase 632 de certificate de înmatriculare.

„În judeţul Vaslui au fost verificate, pe parcursul anului trecut, 1.992 de vehicule. Dintre acestea, 79,52% prezentau diferite neconformităţi tehnice sau legate de acte şi 100 prezentau pericol iminent de accident. Din totalul autovehiculelor oprite, în 10,05% din cazuri s-au constatat deficienţe din sfera poluării, 0,4% aveau probleme legate de identificare şi 2,21% aveau ITP fals, expirat sau anulat”, precizează sursa citată. Reprezentanţii RAR Vaslui au informat că, în situaţia în care în urma neregulilor constatate certificatul de înmatriculare este reţinut, acest document poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecţii tehnice specifice la reprezentanţele RAR din ţară.