Angajările din învățământ vor fi deblocate. Dascălii sunt primii exceptați dintre bugetari

Publicat: 15 05. 2023, 16:24
Actualizat: 15 05. 2023, 16:24
Sindicaliștii din învățământ protestează în Piața Victoriei / Sursa FOTO: Alexandra Pandrea / Gândul

Cadrele didactice, în totalitatea lor, fie profesori, educatori, suplinitori sau auxiliari nu vor mai fi afectate de ordonanța 80/2022, care a suspendat temporar și angajările din învățământ. Ordonanța urmează să fie votată în Parlament, aflându-se în acest moment pe agenda Camerei Deputaților.

Începând cu 1 iulie 2022 și până la 31 decembrie 2022, posturile din sectorul bugetar au fost blocate, iar concursurile pentru ocuparea posturilor vacante și temporar vacante din școală au fost suspendate.

Anul școlar/universitar 2023-2224 va debuta la 1 septembrie, respectiv la 1 octombrie. Astfel, Guvernul Ciucă este nevoit să asigure buna desfășurare a procesului de educație, cum reiese din motivarea ordonanței, care ia în considerare că „în situația în care nu poate fi asigurat personalul necesar pentru buna desfășurare a procesului de învățământ ar fi afectat iremediabil dreptul la educație al beneficiarilor direcți”.

Topul bugetarilor, condus de cadrele didactice

O altă motivație este mobilitatea atât a elevilor, cât și a profesorilor. Practic, din motive economice și sociale, nici o școală nu poate să prevadă în termeni rezonabili necesitățile de personal pe termen lung.

Modificările privesc strict școala, celelalte posturi bugetare nefăcând obiectul acestei derogări. În acest moment, numărul bugetarilor din România trece de 1,2 milioane. Topul bugetarilor este condus de cadrele didactice, apoi urmează angajații Ministerului de Interne, administrația publică locală și centrală și angajații sistemului sanitar.

Astfel, printr-un memorandum inițiat de Ministerul Educației, aprobat în ședință de Guvern, se poate aproba organizarea de concursuri pentru ocuparea posturilor didactice, didactice auxiliare, nedidactice, precum și a posturilor de conducere vacante, sau temporar vacante din instituțiile de învățământ preuniversitar și cele de învățământ superior.

Concursurile vor fi organizate de Inspectoratele școlare, conform cererilor unităților de învățământ.

Citiți AICI textul integral al modificărilor Ordonanței 80/2022.