Calvarul unei doctorițe de 43 de ani la trei luni după vindecarea de Covid: „Încă sunt pe perfuzii / Te degradezi de la o zi la alta”

Publicat: 03 08. 2020, 10:45
Actualizat: 03 08. 2020, 10:47

Anca-Marilena Andrei, un medic de la secția de anatomie patologică a Spitalului din Dorohoi face mărturisiri șocante după ce a fost diagnosticat cu noul coronavirus. Deși a avut boala în luna mai, medicul spune că nici acum nu s-a refăcut și încă face perfuzii pentru recuperare.

Anca-Marilena Andrei a fost diagnosticată cu Covid la începutul lunii mai, când a fost internată două săptămâni, timp în care a luat foarte multe medicamente.

„Ajunsesem să iau un pumn de pastile. Cel puţin 15. Seara începeam să iau pastilele de la ora 18 şi terminam la ora 21, ca să le pot lua pe rând, inclusiv cu protecţie hepatică, pentru flora intestinală, antibiotice”, spune medicul, citat de monitorulbt.ro.

„Nu puteam trage suficient aer în piept”

Medicul mai spune că a avut noroc pentru că a fost diagnosticat la timp!

Doctoriția vorbește acum despre calvarul recuperării:

„Puteam să stau mai mult timp acasă şi să fiu pozitivă. Norocul, ca să spun aşa, a fost că am fost imediat testată, fiind soţul pozitiv şi am primit imediat tratament. În spital nu am mai avut gust, miros şi nu duceam respiraţia până la capăt. Nu puteam trage suficient aer în piept. Simţeam un efort imens să merg până la baie şi să ajung înapoi în pat. Eram foarte slăbită.

„Musculatura s-a atrofiat după atât stat la pat”

Deşi eram negativă, corpul a fost afectat. Am dezvoltat şi o reacţie hiperimună. Musculatura s-a atrofiat după atât stat la pat, iar în momentul în care am fost externată am suferit şi o criză de lombosciatică, după ce am forţat muşchii. Ulterior, imunitatea organismului a scăzut foarte mult, iar acum suntem în luna august şi încă fac recuperare medicală, mai fac perfuzii pentru întărirea organismului şi încă obosesc dacă fac un pic mai mult efort”, a declarat medicul.

„Mulţi spun că nu există această boală, dar pur şi simplu simţi cum te duci de pe o zi pe alta”

Ce le transmite celor care nu cred în boală?

„Mulţi spun că nu există această boală, dar pur şi simplu simţi cum te duci de pe o zi pe alta. Te degradezi de la o zi la alta. La cel mai mic efort tuşeam. Tot ce le-aş dori celorlalţi ar fi să nu treacă prin această boală şi să nu se degradeze de la o zi la alta. E ca în multe alte situaţii, mulţi nu cred până nu păţesc”, mai declară medcul.

Potrivit monitorulbt.ro, sunt și pacienți care mor după ce au fost declarați vindecați.

Sursa citată arată că un bărbat de 67 de ani din Botoșani, care a avut Covid acum câteva luni, a decedat la domiciliu în acest weekend, după ce s-a simțit rău.

În aceeaşi situaţie a fost şi o asistentă de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Botoşani care şi-a pierdut viaţa după ce a fost declarată vindecată de Covid19. Deşi a avut două teste negative consecutive, organismul femeii a fost afectat de boală atât de tare încât aceasta nu s-a mai putut recupera.