Când se virează pensiile, în contextul grevei de la Ministerul Muncii și zilelor libere de la stat. Precizările CNPP

Publicat: 28 11. 2023, 16:32

Conducerea Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP) dă asigurări că pensionarii își vor primi banii cuveniți în decembrie înainte de sărbători, în ciuda protestelor anunțate și a zilelor libere legate la începutul lunii decembrie.

Având în vedere sărbătorile legale din 30 noiembrie, respectiv 1 Decembrie, precum și zilele libere de 2 și 3 decembrie 2023, conducerea Casei Naționale de Pensii Publice precizează că a întreprins deja demersurile necesare pentru a asigura plata pensiilor și a celorlalte drepturi care se achită prin casele teritoriale de pensii, aferente lunii decembrie.

„Cu sprijinul factorilor poștali, plata drepturilor va începe cu data de 4 decembrie astfel ca, până de sărbători, toate drepturile să fie achitate”, potrivit precizărilor transmise.

Pentru beneficiarii care au ales plata prin conturi bancare, ziua de plată este 12 decembrie.

„În acest context, având în vedere exercitarea dreptului la protest/grevă al salariaților din casele teritoriale de pensii, dorim să îi asigurăm pe beneficiari că activitatea acestor instituții continuă iar plata pensiilor nu este pusă în pericol”, a anunțat, marți, instituția.

Angajaţi din instituţii aflate în subordinea Ministerului Muncii, membri de sindicat, dar şi persoane neafiliate organizaţiilor sindicale, au anunțat că intră, începând de luni, 27 noiembrie, în grevă generală, potrivit Federaţiei Sindicatelor din Ministerul Muncii (FSMM).

Câți pensionari sunt în România și cât e pensia medie

Conform celei mei recente centralizări a Institutului Național de Statistică (INS), în trimestrul II 2023 numărul mediu de pensionari a fost de 4,97 milioane de persoane, în scădere cu 5.000 de persoane faţă de trimestrul I 2023. Numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost de 4,59 milioane persoane, în scădere cu o mie persoane față de trimestrul precedent.

Pensia medie lunară – determinată luând în calcul sumele pentru pensiile tuturor categoriilor de pensionari – de asigurări sociale, invaliditate, urmaș etc.- plătite de casele de pensii – a fost de 2.108 lei, în creștere cu 0,3% față de trimestrul precedent.

Pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 2.005 lei, iar raportul dintre pensia medie nominală netă de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare (fără impozit și contribuția de asigurări sociale de sănătate) și câștigul salarial mediu net a fost de 50,4% (comparativ cu 52,8% în trimestrul precedent).

Potrivit INS, raportul dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat și cel al salariaților a fost de 8 la 10; acest raport prezintă variații semnificative în profil teritorial, de la numai 4 pensionari la 10 salariați în Municipiul București şi județul Ilfov, la 15 pensionari la 10 salariați în județul Teleorman, respectiv la 14 pensionari la 10 salariați în județul Vaslui.

Pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanțe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă fiind de 1.079 de lei (1.589 lei în județul Botoșani, 1.600 lei în județul Vrancea, 1.602 lei în județul Giurgiu, față de 2.668 lei în județul Hunedoara, 2.544 lei în Municipiul București ṣi 2.349 lei în județul Brașov și Gorj.

Numărul total al beneficiarilor pensiei sociale minim garantate (în prezent – indemnizație socială), în trimestrul II 2023, de 1.125 de lei, a fost de 1,14 milioane de persoane, potrivit datelor agregate de INS.